Categories: Expertul zilei

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi: „Fructul interzis persoanelor care iau tratament medicamentos”. Aflați despre ce medicamente e vorba

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi a vorbit despre fructul interzis persoanelor care iau tratament medicamentos. Există medicamentele care pot interacționa chiar și cu unele alimente atunci când sunt consumate concomitent, iar urmările sunt, din păcate, dintre cele mai grave.

Tocmai de aceea este important să înțelegem pericolul care poate apărea în cazul unei interacțiuni dintre medicamente și alimente și ce trebuie să facem pentru a reduce acest risc.

Când vine vorba de grapefruit, de exemplu, persoanele care rmează un tratament medicamentos trebuie să evite consumul acestui fruct.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi: „Fructul interzis persoanelor care iau tratament medicamentos”

Substanțele din grapefruit dezactivează enzimele din corp, care trebuie să descompună medicamentele, iar acestea ajung în sistemul nostru în formă uneori și de 20 de ori mai puternică.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi prezintă în cartea sa „Şi noi ce mai mâncăm?” câteva exemple de astfel de medicamente care interacţionează cu grapefruit-ul.

„Grapefruitul şi sucul său sunt interzise în spitalele din Vest tocmai pentru că faptul că modifică activitatea unor medicamente. El este un fruct indicat persoanelor care nu urmează tratamente medicamentoase.

Dacă urmaţi un tratament cu medicamente hipotensoare, împotriva colesterolului, sau cu inhibitori de monoamino oxidanţi (pastile folosite în boli de tip Parkinson) şi, în general, orice fel de medicament este contraindicat atunci când consumăm acest fruct pentru că îi modifică activitatea, fie o sporeşte foarte mult, fie o anihilează şi în unele cazuri această asociere poate fi foarte periculoasă.

Dacă luaţi un medicament pentru tensiune, de exemplu, şi consumaţi grapefruit, acesta poate potenţa activitatea tratamentului, iar tensiunea poate scădea până la colaps.

Grapefruitul interferează cu căile de detoxifiere şi modifică activitatea medicamentelor. Este un citric foarte bun şi este foarte folosit în dietele de slăbit, însă este indicat doar persoanelor care nu urmează niciun fel de tratament”, a declarat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Lista medicamentelor care prezintă interacţiuni periculoase, în combinație cu grapefruitul

Specialiștii atrag atenția că există peste 85 de medicamente care, consumate în combinație cu grapefruit sau cu suc de grapefruit, pot otrăvi corpul.

În cazul a 42 de medicamente interacțiunea poate avea efecte secundare lipsite de gravitate, însă lista celor absolut periculoase in combinatie cu grapefruit s-a lungit de la 17 la 43.

  • anticoncepţionale
  • medicamente anxiolitice: Xanax, buspirone
  • medicamente antidepresive: Zoloft
  • stimulenţi: cafeina, efedrina
  • astm şi emfizem: Wellbutrin
  • cancer: Tamoxifen, Vincristine
  • antivirale: Saquinavir mesylate
  • tuse, răceală: Dextromethorphan
  • antialergenice, antihistaminice: Allegra
  • antiaritmice cardiace: Cardarone, Quinidina
  • disfuncţii erectile: Viagra, Cialis
  • hipercolesterolemie: Zocor, Crestor, Lipitor
  • epilepsie: Tegretol
  • sida-hiv: Viracept, Norvir
  • antialgice: Codeina
  • antibiotice: Eritromicina, Claritromicina, Itraconazol
  • hormoni: estradiol

Recent Posts

Bonă reținută în București. Părinții au filmat-o când le agresa copilul de un an

Bonă reținută în București. O femeie care avea grijă de un băiețel de un an…

20 de minute ago

ACEASTĂ dietă extrem de populară reduce anxietatea și stresul la adulții în vârstă

Anxietatea și stresul la adulții în vârstă ținute sub control cu ajutorul dietei. Dieta mediteraneană…

o oră ago

Trei zodii vor trage lozul cel mare în IUNIE. Au parte de câștig toate planurile: noroc, bani, dragoste, călătorii

Luna iunie va fi o lună perfectă pentru acești nativi, care își vor împlini în…

2 ore ago

Vestea bună a zilei! Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc pe sticlă. Unde îi vom putea vedea din nou și când

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu revin la TV. Vești excelente pentru fanii celor trei chefi care…

2 ore ago

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale și sănătatea inimii. Lidia Fecioru: „Dimineața și seara, 5 minute”

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu hipertensiunea…

3 ore ago

Citeste si: