Din cuprinsul articolului
Academicianul Leon Dănăilă are la activ peste 40.000 de operații pe creier. Experiența sa profesională se întinde pe mai bine de o jumătate de secol. „Nimeni nu va mai atinge această cifră pentru că nu mai sunt condiții. Acum sunt secții de neurochirurgie în fiecare spital județean. Eu eram singur”
Daniela Șerb
La cei 84 de ani ai săi, academicianul Leon Dănăilă este mai în formă ca niciodată. Privirea ageră și pasul vioi te fac să te întrebi dacă nu cumva celebrul neurochirurg a descoperit secretul tinereții fără bătrânețe. Dimineața devreme este primul care își face apariția la Institutul Naţional de Boli Cerebrovasculare din București. La 6 începe deja consultațiile, nimic neobișnuit având în vedere că, așa cum mărturisește, se trezește în fiecare zi la ora 3-3 și jumătate. „Atunci ai mintea limpede așa că mă apuc și citesc”, explică profesorul.
Parcursul său profesional nu a fost ușor, dar a ajuns într-un moment în care își iubește deopotrivă și prietenii, și dușmanii. „Eu sunt de la Darabani (Botoșani). Un oraș periferic, de acolo de unde se agață harta în cui. Părinții mei au fost de condiție mai modestă și nu am putut să ajung prin pile sau prin oameni care să mă susțină”, își începe povestea academicianul.
Prima carte de medicină, găsită în gunoi
Munca și plăcerea sa de a face medicina au contribuit cel mai mult la realizările obţinute. „Tata nu știa carte, iar mama avea patru clase. Nu m-am născut cu cărți în casă, dar, la un moment dat, s-a întâmplat un fapt deosebit. Am găsit într-o grămadă de gunoi un capitol dintr-o carte de chirurgie. Probabil că doctorul de la noi a aruncat-o. Am luat-o, am șters-o, am cusut-o și am citit-o. Atunci mi-a dat prin cap: uite ce bine e să operezi și să-i faci bine pe oameni. Nu scria acolo cum se face operația, nu erau detalii și asta m-a intrigat. Domnule, eu vreau să văd de la început și până la sfârșit. Nu erau descrise ca să le înțeleg eu. Asta m-a determinat să fac medicina și să mă dedic oamenilor”.
Din corigent la matematică, singurul admis la medicină
La liceu, nu-i plăcea matematica și era cât pe ce să rămână corigent. Perspectiva unei corecții corporale, dar și respectul pentru munca părinților care lucrau la câmp pentru a-i plăti gazda, l-au făcut să se mobilizeze în cele din urmă. „Aveam nota 4 la oral și am învățat la teză. Înțelegeam matematica, dar nu-mi plăcea. Când a venit profesorul cu tezele, a întrebat de mine. Unde, în ce bancă ai stat? În dreapta pe cine ai avut? Dar în stânga? A luat tezele tuturor și le-a comparat și a văzut că algoritmul după care eu am rezolvat problemele era foarte bun și era aparte. N-a putut să mă acuze că am copiat. Matematica e foarte importantă, dar eu ziceam în mintea mea atunci, faci niște calcule, cu ce ajuți oamenii?”.
Un mare hop a trebuit trecut şi când a decis la ce facultate să meargă. „La sfârșitul liceului, ca să dai la facultate, trebuia să ai o adeverință de la secretar că poți candida la ce cereai. Eu am cerut adeverință pentru medicină. «Tu, la medicină care ai 5 la matematică?», mi-a zis secretarul. Uite, băiatul directorului care are numai 10. M-am rugat de el și, până la urmă, mi-a dat. Am dat examen la medicină și, dintre toți, numai eu am reușit (râde)”.
„Bogăția nu m-a interesat niciodată”
În timpul facultății făcea gărzi şi îi ruga pe profesori să îl ia la operații. „Eram ochi și urechi. Îmi plăcea foarte mult chirurgia. Am terminat facultatea în 1958 și am fost repartizat obligatoriu timp de 3 ani la țară”.
A ales o circumscripție din Comănești, unde era un centru minier. „Cei care mergeau la circumscripții sanitare primeau leafa mai mare, dar pe mine nu m-a interesat leafa nici atunci. Bogăția nu m-a interesat niciodată. Eu voiam să învăț într-un spital. Și m-am dus. Aveam 700 de lei leafă, 500 dădeam la gazdă, iar 200 masa. Nu-mi rămânea niciun ban. Și acum cam tot așa, leafa este destul de mică”, spune academicianul care este plătit cu puțin peste 2.000 de lei, pe lună.
Școlit de zbirul „Arsenie”
În 1960, s-a căsătorit. „Soția mea făcuse Facultatea de Farmacie la București și fusese repartizată tot la Comănești. Eu am continuat să învăț, însă nu aveam nimic pus la punct și la sfârșitul celor 3 ani trebuia să mă prezint la regiune, la Bacău, ca să îmi dea notă socială. Și ăia, cum mă știau pe mine mai lasă-mă să te las cu scriptologia, nu eram nici membru de partid, mi-au dat nota 15 din 20. Și mă ironizau: păi cu nota asta te duci la București? Uite ăla are nota 20. Dar eu nu m-am lăsat. M-am prezentat la Spitalul Caritas, am dat examen cu profesorul Burlui, teză și oral, note care se adunau cu media socială. Conta foarte mult dacă erai membru de partid și aveai nota socială 20. Am luat 20 la oral, 20 la teză și cu 15 nota socială. Am reușit, dar nu printre primii, din cauza notei sociale. Erau 30 de locuri și cele mai bune pe la chirurgie generală au fost luate”.
Rămăsese neurochirurgia de care toţi se fereau din pricina profesorului Arsenie, considerat un zbir. „Am fost sfătuit să aleg orice altceva. Dar eu am spus: eu sunt un om foarte cinstit și dacă o
să-mi văd de treabă nu are ce să-mi facă”.
Arsenie l-a dat la cea mai proastă secție de neurochirurgie, acolo unde veneau cei cu fracturi de coloană vertebrală, erau paralizați, urinau pe ei. „Era un miros îngrozitor în salon. Am stat un an, am stat doi, Arsenie făcea vizită doar o dată pe săptămână, lunea. El avea secția cu tumori cerebrale, mai elevată”.
La creierul uman mă uimește rapiditatea proceselor psihice. Calculatoarele sunt o nimica toată
pe lângă activitatea creierului. Eu mă pot muta de la o idee la alta rapid. Calculatorul
face așa ceva?” Leon Dănăilă, academician neurochirurg
„Și acum mă gândesc cum să fac operația. Repet noaptea pentru că bolnavii diferă”
Șansa a făcut să se interneze pe secția unde fusese repartizat tânărul medic Dănăilă un bolnav cu un traumatism minor la coloană. „Și mi-am zis nu se poate să aibă nervii crainieni afectați mai sus de traumatism. Are altceva. Am mai studiat materiale de neurologie, mi-am pus la punct cazul respectiv. Când a venit Arsenie la vizită, șeful meu, dr. Grigorovici, mai comod din fire, a zis că e un traumatism de coloană. Eu am zis, domnule profesor, nu vă supărați, traumatismul e minor. Eu cred că are altă boală fiindcă are prinși nervii cranieni deasupra fracturii vertebrale. Arsenie a cerut un scaun și mi-a cerut să povestesc. Și am povestit. M-a întrebat dar ce crezi că are? O tumoră de trunchi cerebral”. A operat respectivul bolnav și pentru că a pus diagnosticul corect, Arsenie l-a invitat la secția de tumori cerebrale.
„Nu-mi plăcea cum se opera la noi. Mureau prea mulți pacienți”
Doctorul zilei: Din acel moment, v-ați împăcat bine cu prof. Arsenie?
Prof. dr. Leon Dănăilă: Nu prea (râde). Dar m-a luat. Operam tumori cerebrale, cunoșteam patologia și îi plăcea cum prezint cazurile.
– Nu vă era teamă de eșec?
– Nu. Aveam o siguranță în mâini și în tot ceea ce făceam. La tumori foarte complicate, eu făceam deschiderea. Și spunea: „Bravo, domnule. Îmi place cum ai deschis”. Și acum mă gândesc înainte cum să fac operația. Dacă am aceeași operație, eu tot repet pentru că bolnavii diferă. Mă gândesc noaptea.
– Cum ați ajuns să faceți neurochirurgie vasculară sub microscop?
– Era în 1981. Nu-mi plăcea cum operează Arsenie. Băga degetul în creier și scotea tumora așa, cu degetul. Mureau cam 40-60% din bolnavi din cauza hemoragiei. Sau rămâneau paralizați. Nu-mi plăcea. Citeam în reviste străine că, în Occident, mortalitatea operatorie e de 4%. Cum oare? Voiam să plec în străinătate, să aflu.
– Ați putut pleca nefiind membru de partid?
– M-au făcut membru de partid. Altfel nu se putea. Am primit o bursă Fulbright la New York. Cu aprobarea tovarășei. Americanii aveau altă tehnică. Operau cu microscopul. Ciupeau câte puțin, operațiile durau mult. Acolo am învățat microchirurgie și când m-am întors în țară am introdus microscopul operator în neurochirurgie și am obținut și eu rezultate foarte bune. Așa am început să fiu cunoscut și oamenii îi spuneau lui Arsenie: „Luați-l și pe Dănăilă în operație”. O dată, de două ori, de 10 ori. Arsenie și-a zis că lasă că scap eu de el. Toți mă întrebau de ce nu sunt în clădirea de neurochirurgie. Arsenie m-a făcut șef de secție aici, unde atunci era o cocină de porci. Era ginecologie, sala de operații era crăpată, cu furnici.
Prima secție de neurochirurgie vasculară
– Și ați acceptat să plecați? V-ați plâns cuiva?
– Eu auzisem că vrea să mă mute și mi-am aranjat lucrurile. Alături, erau instrumentele medicale. Am vorbit cu ei să-mi facă o masă de operație, să-mi dea niște instrumente. Arsenie spunea: „O să opereze Dănăilă acolo când o să zboare bivolii deasupra clădirii”. Dar eu a doua zi am început să operez. Înainte de asta am făcut o contestație și am spus că sunt singur acolo, n-am instrumente. Am făcut prima secție din țară de neurochirurgie vasculară. În 3 ani, veneau să se opereze la mine de la Comitetul Central, de la Partid. Aveam rezultate mai bune fiindcă operam cu microscop.
Chirurg pentru creierele unor lideri ai lumii comuniste
Nu doar lideri locali au fost operați de mânile pricepute ale profesorului Dănăilă, ci și străini. „În 1974, Ceaușescu era foarte bun prieten cu Kim Ir Sen. Și primul ministru al lui Kim Ir Sen, pe care îl chema Kim Ir s-a îmbolnăvit. A avut o tumoră cerebrală. Și a vorbit cu Ceaușescu să se opereze. Ceaușescu i-a spus că are neurochirurgi foarte buni. L-au internat la Elias. Arsenie m-a luat în echipa operatorie. Apoi, în sala de operație erau mulți coreeni. Securiști, probabil. Asistau”, povestește academicianul despre felul în care a decurs operația. În plus, mai spune el, securiștii notau tot ce făcea medicul: ce mânca, dacă și când mergea la bolnav, ce tratament îi administra.
– Doctorul zilei: Adică erați sub supraveghere?
– Prof. dr. Leon Dănăilă: Aveau caiete și notau. I-a dat jumătate de fiolă de fenobarbital. I-a dat deshidratare cu furosemid, o fiolă. Tot scriau. Arsenie mi-a spus să rămân în spital că sunt mai tânăr. Am spus domnule profesor eu n-am de bărbierit, n-am ce-mi trebuie.
– Și v-au internat la Elias.
– Da. Securitatea. Le dăduse ordin Ceaușescu să-mi aducă de toate acolo în așa fel încât să nu plec. Am stat două săptămâni în spital, îmi dădeau de mâncare. Am stat destul de bine acolo. Dar aveam mare grijă. Acum îmi dau seama, atunci eram tânăr aveam forță, aveam încredere în mine, dar dacă omul acela nu mergea bine cred că securitatea de la noi îmi simula un accident. Acum îmi e frică. Atunci nu-mi era. Pacientul s-a făcut bine, a plecat, după care am primit o invitație la cocktail la Ambasada Coreei de Nord. Am și acum invitația trimisă de primul secretar al Muncii din Coreea.
– Ce alți lideri comuniști ați mai operat?
– În 1978, la Moscova, a fost un congres. Și au fost invitați șefi de state. A fost invitat și Boumediene, șeful de stat al Algeriei. Acesta a făcut acolo o hemoragie cerebrală. Soția sa l-a adus în Algeria și a făcut apel la mulți neurochirurgi din America, din Germania. M-a invitat și pe mine să-l consult, să vedem dacă are vreo șansă sau nu. Într-o noapte, au venit două mașini cu girofar și mi-au spus că am avion către Alger. Eu am spus că nu am nici măcar pașaport. Unul dintre securiști a scos un pașaport nu doar cu poza, dar și cu semnătura mea. Am plecat cu un avion de 200 de locuri. Când am ajuns, am fost cazați la castelul lui Boumediene. Mi-a dat un pat enorm cu baldachin. Îmi era și frică să dorm în el, drept să vă spun. Dimineața următoare l-am consultat. Toți au spus că hemoragia e foarte mare, și că nu are nicio șansă operatorie. La înapoiere, mi-a dat avionul lui personal.
Celulă bănuită, înainte de a fi descoperită
Pe lângă operații, prof. dr. Leon Dănăilă are realizări și în cercetare. „Am descoperit o celulă în 2005, împreună cu neurobiologul Viorel Păiș”. De unde a pornit ideea acestei cercetări? „În creier, în organism, există trei circulații: arterială, venoasă și limfatică. Creierul nu are circulație limfatică. Ei bine, această circulație limfatică are un rol în apărarea creierului. Și am spus: dacă creierul nu are circulație limfatică trebuie să aibă altceva care să suplinească acest rol. Că nu există în natură să te lipsești: bucata asta de cap să nu aibă circulație limfatică. De la asta am pornit și am descoperit o celulă. Nu știu dacă asta are legătură chiar cu circulația limfatică. Dar ea protejează. Noi i-am dat numele de cordocit”, povestește profesorul.
”Creierul uman este cea mai complexă materie din univers. Nu e dezlegată nici 25%”. Leon Dănăilă,
academician neurochirurg
