Categories: Ştiri sănătate

Prof. dr. Mihai Berteanu, medicul care i-a ajutat după operații pe Traian Băsescu și Cătălin Striblea: „Pacienți paralizați se ridică din pat într-o lună”

Cristina Lica

Drumul de la boală până la vindecare completă trece prin cabinetul lui.  „Recuperatorul”  nu lucrează  doar mușchii și articulațiile, ci și psihicul bolnavului care se trezește dintr-o dată neputincios. A pus pe picioare pacienți celebri ca președintele Traian Băsescu și moderatorul de televiziune Cătălin Striblea.
Multă lume vă știe drept medicul care l-a ajutat pe Traian Băsescu să se recupereze după operația la coloană. Puțini știu că sunteți autorul mai multor invenții. Despre ce e vorba și câte s-au materializat?
Am vreo patru sau cinci brevete și sunt în lucru două dintre ele. Încercăm să le realizăm prin parteneriate sau cu fonduri europene. Surpriza a fost foarte mare când la un congres din Dusseldorf de acum trei ani, unul din brevetele mele a fost realizat de niște francezi. Când i-am întrebat dacă au patent, s-au albit. E vorba de o cârjă cu sprijin la cot, prevăzută cu senzori ce corelează greutatea cu gradul de apăsare. Dacă am un pacient cu o fractură, vreau să se sprijine cât mai puțin pe piciorul afectat. În schimb, la o boală neurologică, vreau să se sprijine cât mai mult. Un alt brevet e o cameră complexă de rea­bilitare pen­tru cei cu deficiențe de mers.
Ce fel de cazuri tratați în clinica de la Elias?
În proporție de 90% sunt pacienți cu afecțiuni neurologice căpătate în urma accidentelor vasculare, traumatismelor medulare și craniocerabrale. Au mari șanse de recuperare chiar și cei paralizați. Sunt oameni care după accident vascular nu mișcă jumătate de corp și într-o lună se ridică din pat.
Cât de bine stă România la capitolul centre de reabilitare, aparatură?
Ca număr de medici, suntem puțin sub media UE, ca dotare, suntem sub media europeană clar. La Elias însă, avem cam tot ce ne trebuie. Facem ecografie musculoscheletală, avem covor rulant avansat, avem un psiholog, un logoped. Este deficit de fizioterapeuți însă. Nu mai vorbim că, la noi, de terapie ocupațională  se ocupă fizioterapeuții, pe când în afară e o specialitate de sine statătoare. O persoană trebuie învățată să-și redobândească abilitățile pierdute, de la a se hrăni până la a șofa.
Stațiunile balneare sunt folosite la capacitate maximă?
Din păcate, au suferit o degradare masivă după `90. În stațiuni avem resurse naturale miraculoase: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice (Vatra Dornei, Harghita), talasoterapie. La Băile Felix există iarăși un dispozitiv robotizat performant.
Cât de eficiente sunt terapia acvatică, prin culori, meloterapia etc.?
Se pare că au eficiența lor în anumite situații, însă la Elias, unde avem cazuri grave, nu le utilizăm. Așa am mai citit și despre eficiența camerelor cu oxigen hiperbar, a crioterapiei.
Dar care sunt cele mai noi terapii de recuperare?
Terapia cu unde de șoc e foarte eficientă în tendinite, calcifieri. Avem un laser performant care tratează afecțiuni musculoscheletale, artroze.
Cât de căutată e această specialitate?
Foarte căutată și în țară, și în afară. Avem foarte mulți rezi­denți aici. Importanța ei e dată de faptul că indiferent de afecțiune, ea generează o dizabilitate. De exemplu, în cazul accidentului vascular, e nevoie de o săptămână pentru a scoate bolnavul din starea acută, însă omul poate rămâne cu sechele 20 de ani. Consecințele economice sunt mult mai grave, pentru că omul acela necesită însoțitor și nu mai produce. Unei persoane cu pensie de invaliditate, dacă lucrează o oră, i se taie pensia. Legislația te blocheaza în a deveni independent.

CARTE DE VIZITĂ

Prof. dr. Mihai Berteanu
^ S-a născut în 1962 și a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în 1987
^ Are competențe în terapia durerii, homeopatie și managementul serviciilor de sănătate
^ A efectuat mai multe stagii de pregătire la Bruxelles, Washington, Berlin etc.
^ Este membru în numeroase societăți medicale internaționale și președintele Societății Române de Medicină Fizică și Recuperare
^ Are la activ cinci invenții

^ Propuneri pentru ministru  
Alături de alte 12 somități din domeniul medical, Mihai Berteanu a fost numit recent în consiliul onorific de la Ministerul Sănătății. Cu această ocazie, specialistul vrea să îi propună lui Eugen Nicolăescu îmbunătățirea programului național privind dizabilitatea de mers. „Acesta funcționează foarte prost și nu generează date care să poată fi utilizate. Cred că ministrul Sănătății a înțeles că a preveni dizabilitatea constituie o economie pe termen lung”, consideră medicul. Totul vine în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a cerut guvernelor să facă un plan de acțiune privind persoanele cu dizabilități. „Piața muncii e neprietenoasă cu ei. Am pacienți care suferă enorm din cauza asta”, conchide Berteanu.

„Statisticile arată că 10% din populație are cel puțin o dizabilitate. OMS cere guvernelor să facă planuri de acțiune pentru aceștia, întrucât piața muncii este total neprietenoasă cu ei. Pacienții mei au mari frustrări din acest motiv”. 
prof. dr. Mihai Berteanu

Recent Posts

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

8 minute ago

Marcel Ciolacu: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“

Marcel Ciolacu a lansat o ironie lipsită de inspirație în cadrul unei conferințe de presă…

39 de minute ago

Care sunt semnele care arată că ai energie negativă în jurul tău?

Sentimentele de copleșire și de frustrare pe care le poate trăi o ființă umană răspund…

o oră ago

O femeie care credea că este doar „foarte obosită” a primit un diagnostic devastator

Când Cathy Hunt a început să se simtă „foarte obosită”, a crezut că este doar…

2 ore ago

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Ajută la iertarea păcatelor!

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Săptămâna Mare, cunoscută și sub…

2 ore ago

Superstiții pentru Săptămâna Patimilor. Ce să faci în Vinerea Mare ca să fii sănătos tot anul

Săptămâna Mare reprezintă ultima săptămână premergătoare Paștelui, în care sunt organizate slujbe religioase speciale.Acestea sunt…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian