Sari la conținut

Proiect de lege pentru consumul canabisului cu prescripţie de la medicul specialist

Din cuprinsul articolului

Un proiect de lege pentru legalizarea consumului de canabis medicinal a fost depus săptămâna trecută în Parlament, având semnătura a aproape 100 de parlamentari din toate partidele.  Proiectul a fost iniţiat de Cristina Dumitrache (deputat PSD, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor), Florin Buicu (deputat PSD, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor) şi Emanuel Ungureanu (deputat USR, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor) şi a adunat semnăturile a peste 90 de parlamentari de la toate partidele – PSD, Pro România, USR, PNL şi ALDE. Proiectul a fost realizat ca urmare a Petiţiei ”Victoria” care a adunat până acum peste 20.000 de semnături.

Cum se poate cosnuma canabisul medical

Pacienţii cu boli cronice terminale din România ar putea avea acces la calmante pe bază de canabis, cu prescripţie de la medicul specialist.  Proiectul de act normativ prevede şi înfiinţarea Agenţiei Canabisului, care se va ocupa de avizul pentru cultivare, precum şi de controlul, verificarea şi supravegherea operaţiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop medical.

Calmantele pe bază de canabis medicinal ar urma să fie eliberate prin prescripţie medicală eliberată de medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei) – este prevederea cheie din proiectul depus. Canabisul va putea fi administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare.

Proiectul născut dintr-o inițiativă civică

Deputatul Cristina Dumitrache a declarat pentru Hotnews că speră ca acest proiect să fie o victorie pentru pacienţi. „Proiectul s-a născut dintr-o iniţiativă civică, a pornit de la o petiţie care a adunat 20.000 de semnături. Se numeşte „Victoria” şi să sperăm că va fi o victorie pentru pacienţi. Într-adevăr se vorbeşte de foarte mult timp despre legalizarea canabisului, având în vedere studiile care arată efectele pe care le are canabisul în ameliorarea unor stări – în cancer, în terapia durerii, în cazurile de epilepsie”, a spus deputatul.

La rândul său, Emanuel Ungureanu a declarat că ţara noastră este oricum extraordinar de deficitară în ceea ce înseamnă terapia durerii şi în existenţa specialiştilor în această terapie. „Dacă nu avem specialişti este clar că soluţiile care vin pe plan internaţional din sistemele care chiar pun în centru pacientul, ideile alea noi nu au cum să intre din cauză că nu avem oameni care să fie cu adevărat preocupaţi să rezolve această problemă majoră. Ce să faci când un pacient cu insuficienţă renală cronică sau cu cancer sau o altă boală cronică în fază terminală nu mai are soluţii? Acest canabis medicinal, această evoluţie a ştiinţei, este de luat în seamă. Sunt pacienţi în România care, cu toate că nu recunosc, deja consumă aceste substanţe pe care le găsesc pe alte pieţe, fac rost de ele la negru şi îşi ameliorează suferinţa. Această lege vine în întâmpinarea unei nevoi, nevoia de a găsi metode pentru ameliorarea durerii lor”, a declarat acesta.

„Sper ca toţi oamenii din ţara noastră să înţeleagă că nu este vorba nici despre un moft, nici despre liberalizarea consumului de droguri, este mai degrabă o necesitate a informării corecte şi a nevoii prescrierii unui tratament care şi-a dovedit rezultatele medicale în multe ţări”, a declarat Alexandra Ana Cârstea, tânăra care, în amintirea mamei sale răpuse de cancer, a iniţiat o petiţie pentru legalizarea canabisului în tratamentul bolnavilor de cancer şi a altor bolnavi în fază terminală.

„Ne-am dorit să existe legea asta în România pentru oamenii bolnavi. Reiterez rugămintea mea pentru toţi aceia care m-au sprijinit să continuăm să luptăm şi să îi informăm corect pe cei din jurul nostru, pentru că beneficiile canabisului nu sunt cunoscute suficient. Voi face nişte corturi de informare în Bucureşti în privinţa folosirii canabisului în scop medicinal, o să am nevoie şi de voluntari, şi sper că alţi oameni minunaţi vor prelua iniţiativa mea în restul ţării. Această lege va fi una care îi va ajuta efectiv pe pacienţi. Scriptic, canabisul poate fi folosit legal în România din 2013, însă, faptic, el nu s-a putut prescrie, nu a fost legal, nu s-a putut procura legal. Este pentru prima dată, în proiectul depus astăzi, când discutăm atât despre THC, cât şi despre CBD. E important să fac menţiunea asta pentru că în ultimele luni s-a discutat despre legalizarea canabisului medicinal, dar discuţia s-a axat doar pe CDB, ceea ce este un lucru extraordinar de bun, dar este necesar să discutăm şi despre THC. Legea depusă astăzi are în vedere şi CBD-ul şi THC-ul”, a adăugat Alexandra Ana Cârstea.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel