Sari la conținut

PROPOLISUL, darul neprețuit al albinelor pentru noi, oamenii

PROPOLISUL este darul neprețuit al albinelor pentru noi oamenii. Proprietățile sale  sunt uimitoare. De altfel, toate produsele apicole sunt extrem de benefice pentru sănătatea noastră.

Albinele au cu adevărat grijă de sănătatea noastră, pentru că propolisul este unul dintre cele mai bune antibiotice naturale.

Folosit din cele mai vechi timpuri, propolisul este considerat, în același timp, cel mai puternic medicament antiinfecțios cunoscut, fiind totodată un aliat natural puternic în lupta cu răceala și gripa.

Calitățile deosebite ale propolisului sunt date, în principal, de conţinutul său bogat în flavonoide, compuşi din familia polifenolilor care dau colorit plantelor și au puternice proprietăţi antioxidante, antifungice şi antibacteriene.

Excelent antiviral, antiinflamator, propolisul stimulează formarea de anticorpi, fiind extrem de benefic pentru întărirea sistemului imunitar.

Are, de asemenea, acțiune analgezică, antiinflamatoare, antimicrobiană, anestezică și cicatrizantă, este eficient în tratarea febrei, răcelii și gripei, virozelor respiratorii, tusei, bronșitei, pneumoniei, faringitei, sinuzitei, gastritelor și ulcerului de stomac, colitei, enterocolitei, paraziților intestinali, infecțiilor reno-urinare, precum și în tratarea eczemelor infecțioase, micozelor, rănilor deschise și arsurilor, gingivitei, parodontozei și altor probleme ale cavității bucale.

De altfel, studiile recente arată că propolisul distruge 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite și alte 30 de tipuri de virusuri.

Mai mult, propolisul acționează eficient împotriva bacteriilor dăunătoare, fără a le distruge pe cele bune, cum se întâmplă cu antibioticele obișnuite.

Propolisul are acțiune dezinfectantă şi antiinflamatoare, fiind utilizat pentru tratarea aftelor, gingivitei, abceselor dentare, parodontozei sau pentru calmarea durerile gingivale și de dinți. El este totodată și o alternativă naturală pentru tratarea ulcerelor și gastritelor.

Propolisul stimulează în același timp refacerea țesuturilor afectate de tăieturi, răni și în special de arsuri, accelerând totodată procesul de regenerare a celulelor sănătoase.

De asemenea, propolisul nu provoacă efecte secundare, stimulând buna funcționare a organismului, în general.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel