Sari la conținut

Protestele angajaților CNAS continuă: „Nu cedăm, vom merge în continuare pe drumul pe care am pornit. Suntem dispuși să nu plătim spitalele”

protest
Sursă foto: G4Media

Sute de angajați ai Caselor de Asigurări Județene de Sănătate au venit în București pentru a-și striga nemulțumirile, după o săptămână de la demararea protestelor. Oamenii cer majorarea salariilor, conform unei legi aflate în sertarele parlamentarilor.

Și în țară, protestele au continuat la toate Casele Județene de Sănătate.

Liderii sindicali susțin că totul stă în mâna guvernanților și a parlamentarilor, care au refuzat până acum să pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaților un proiect care prevede majorări salariale pentru cei 3.000 de angajați ai Caselor de Sănătate.

„Protestele angajaţilor din cadrul CNAS/ CAS judeţene se desfăşoară în toate judeţele ţării. Protestul a început de joi, 2 noiembrie şi continuă pe perioadă nedeterminată. La acest moment, în toate judeţele ţării, angajaţii protestează fie în birouri prin întreruperea lucrului, fie în faţa instituţiilor”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical.

Protestul este generalizat, pe perioadă nedeterminată şi este generat de lipsa dialogului social, nerezolvarea problemelor din sistem, dar şi de faptul că salariile nu au mai crescut din 2018, au precizat sindicatele.

„Ne descurcăm greu. Salariile nu au mai crescut din 2018, volumul de muncă eu zic că s-a triplat, responsabilitatea este uriașă, iar salariile sunt derizorii. Nu cedăm, vom merge în continuare pe drumul pe care am pornit. Suntem dispuși să nu plătim spitalele, că așa poate se va lua o măsură și pentru noi. S-au găsit pentru toți soluții, să se găsească și pentru noi. Suntem puțini și umiliți”, a declarat un angajat al CNAS pentru RADOR.

CNAS, protest
Sursă foto: Media Flux

Vor fi întârzieri foarte mari în plata serviciilor entităților contractante

Angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, membri ai Federației Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, anunță că de duminică vor sista plățile către spitale și furnizorii de servicii medicale

Dumitru Costin: „Vor fi întârzieri foarte mari în plata serviciilor entităților contractante cu casa. Discutăm de spitale publice, private, lanțuri de farmacii, firme care vor să-și recupereze banii de concedii medicale pe care le-au plătit, deci întregul sistem va fi afectat. În câteva zile, angajații din toate spitalele din România se vor duce la bancomate și vor vedea, cardul lor nu a fost alimentat”.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel