Din cuprinsul articolului
Indiferent de religie sau de cultură, oamenilor le este greu să vorbească despre moarte. În unele limbi există mai multe eufemisme menite să uşureze abordarea acestui subiect incomod. În limba română de pildă, se spune uneori despre o persoană decedată că „s-a stins“, „a plecat dintre noi“ sau „a trecut în nefiinţă“.
Cu toate acestea, nici cea mai delicată expresie nu poate alina tristeţea adâncă ce îi cuprinde pe cei care au suferit o asemenea pierdere. De fapt, pentru unii suferinţa este pur şi simplu covârşitoare, ei neputând accepta realitatea.
Psihologul Alexandra Baescu ne explică cinci pași prin care trecem atunci când ne confruntăm cu un astfel de eveniment neplăcut.
„Pierderea unei persoane, că este vorba de o relație de cuplu, că vorbim de deces, de pierderea unui loc de muncă, înseamnă trăirea evenimentului, prin anumite etape firești prin care psihicul nostru trece, precum și manifestările fizice.”, a explicat psihologul.
„Există cinci pași prin care fiecare dintre noi trece, spre acceptarea evenimentelor traumatice.
Primul dintre ele reprezintă negarea, care este un mecanism de apărare.
După negare apare furia. Pote să fie manifestată fie împotriva noastră, ne condamnăm că n-am resuit să facem foarte mult pentru a depăși acea situație sau pentru a nu ajunge în situația în care ne aflăm. Se mai întâmplă să acuzăm divinitatea, mai ales dacă vorbim de pierderea unei persoane dragi în cazul decesului.
După această furie, apare negocierea. De foarte multe ori în deces, divinitatea este pusă pe primul loc. Și atunci ne facem anumite reguli ca să depășim situația.
După negociere apare manifestarea fizică. apare plansul. După ce depășim această perioada mentală, apare descărcarea, care este foarte importantă. Plângem, unii se retrag, alții mers și discuta.
La sfârșit apare acceptarea. Apare că o poveste care trebuie să fie de fapt o gândire sănătoasă într-un corp sănătos. Să nu ne mai acuzm, să ne acceptăm situația, să acceptăm că unele din evenimente nu le putem modifică, nu le putem controla. Trebuie să ajungem la o organizare a timpului nostru, a valorilor, principiilor. Toate astea ne fac să depășim situația traumatică.”
Nu toate persoanele experimentează aceste etape. n urma diferitelor evenimente traumatice, se dezvoltă destul de multe anxietăți sau dispoziții.
„Nu toți dintre noi trecem prin aceste etape. Datorită experiențelor din trecut, a deciziilor pe care le-am luat, modului în care am fost crescuți, anturajului, putem să depășim etapele mult mai repede, și atunci să ajungem la o acceptare mai rapidă. Alții au nevoie de susținere familială, suport emoțional.
În urma diferitelor evenimente traumatice, se dezvoltă destul de multe anxietăți sau dispoziții. Dispozițiile anxioase ne fac să dăm atenție mai mult emoțiilor negative și mai puțîn celor pozitive. Se întâmplă să vrem să mâncăm ceva foarte bun. De cele mai multe ori ne așezăm la masă însă mintea noastră este în foarte multe locuri. Și atunci nu trăim momentul în autenticitatea sa.
În tehnicile mindfulness, acestea se numesc ancore indirecte. Suntem atenți la tot ce ne atinge simțurile tactile, vizual, auditiv, gustativ. Tot ce trece prin simțurile noastre. Dacă suntem acolo, atenți și fără să judecăm. Suntem atenți la plăcerile pe care ni le generează mâncatul, faptul că ne plimbam în aer liber. Toate acestea ne dezvoltă emoțiile poztive și este bine să le facem pas cu pas.
Descoperirea punctelor forțe este un alt exercițiu. Sau redescoperirea unui talent, actele de binefacere. Simplul fapt că putem să ajutăm un coleg la locul de muncă, să venim cu o idee nouă, fără a aștepta ceva în schimb”, a explicat psihologul Alexandra Baescu, în emisiunea „Sfat de Sănătate”.
