Psihopaţii pot trece drept oameni normali. Un individ dintr-o sută este psihopat sau cel puţin aşa se spune. Ce reprezintă acest lucru? Că putem să interacţionăm zilnic cu o astfel de persoană. Nu e greu nici să o identificăm.
Sunt manipulatori, mincinoși, șarmanți, înșelători şi, mai ales, nu empatizează. Dar unde-i nebunia? Unde s-a terminat normalitatea, am putea răspunde? Nu mai rămâne deci decât să stabilim limita dintre ceea ce este normal şi ce este patologic?
Psihopaţilor le atribuim adesea lipsa de înţelegere faţă de ceea ce simt şi cred ceilalţi oameni, dar specialiştii atrag atenţia şi spun că greşim.
Comportamentul antisocial și crud al psihopaților nu poate fi deci atribuit unei lipse de înțelegere față de ceea ce cred și simt alți oameni.
Psihopaţii pot să empatizeze, dar renunţă la empatie. Altfel spus, ei pot să dezvolte această abilitate, dar pur și simplu nu o folosesc.
Când unui psihopat i se spune, de pildă, să adopte perspectiva unui personaj oarecare, el poate să intuiască acel personaj, deci poate să ghicească ce gândeşte celălalt, dar nu o face.
Există o teorie care încearcă să explice diferenţa cea mai importantă dintre psihopați de restul oamenilor. Se numeşte Teoria minţii.
Este vorba, pe scurt, despre abilitatea de a-ți imagina ce se întâmplă în mințile altor oameni.
Iată un test clasic
Îi arăți unui copil o cutie de biscuiți și îl întrebi ce se află acolo. Nu sunt biscuiţi aşa cum credea el, ci morcovi, iar el va fi dezamăgit.
Copilului îi prezinţi apoi un alt copil şi îl întrebi ce crede că va spune acesta că se află în cutie.
Dacă are o teorie a minții dezvoltată, el va ști că el crede că în cutie se află biscuiți, cu toate că el cunoaște adevărul.
Însă dacă nu și-a format o astfel de teorie, copilul s-ar putea să creadă că şi celălalt știe despre existența morcovilor, de vreme ce și el știe.
Folosirea acestei abilități se numește și „formarea perspectivei” și se crede în general că lipsa perspectivei este un simptom de bază al psihopatiei.
Cum testăm un psihopat?
Testul presupune să de uiţi la imaginea unei camere, unde pe un perete se află un model de puncte. O persoană se află în mijlocul camerei, iar cel care realizează testul va întreba câte puncte vezi.
Dacă persoana din imagine vede același număr de puncte pe care îl vezi și tu, pentru a răspunde la întrebare nu are nevoie de mai mult de o secundă.
Dacă însă persoana din imagine nu poate să vadă toate punctele, unele fiind pe peretele opus, pentru non-psihopați timpul de răspuns este cu aproximativ 100 de milisecunde mai lung, pentru că acesta se pune în locul persoanei din imagine și încearcă să îşi dea seama câte puncte poate să vadă acea persoană. El nu va răspunde deci în funcție de câte puncte poată să vadă el.
La un psihopat însă, prezența persoanei și direcția în care aceasta se află orientată nu contează.
Altfel spus, un creier normal se pune automat în locul celuilalt, în timp ce psihopaţii au nevoie de efort pentru asta.
