Sari la conținut

Punctul de vedere al Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) privind Pilonul II

bani
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Bani

Guvernul pregătește modificări importante la Pilonul II de pensii, astfel încât contribuabilii să nu mai poată retrage integral sumele acumulate, ci doar 25% din acestea, restul urmând să fie plătit în tranșe lunare. Această măsură vizează asigurarea unui venit constant pe termen lung, însă a generat nemulțumiri puternice în rândul unor partide politice și experți financiari. Majoritatea liderilor politici și personalități publice se opun propunerilor. O singuta voce se distinge și susține modificarea legii.

Legea de plată, un pas necesar către maturizarea sistemului de pensii private susține APAPR

Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) salută apariția proiectului de lege de plată a pensiilor private, precum și interesul public uriaș manifestat cu această ocazie. Actul normativ a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și agreat cu experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), ca parte a procesului de aderare a României la această organizație a statelor dezvoltate.

De asemenea, APAPR a formulat propuneri de amendamente în perioada de dezbatere publică a legii.

Legea de plată a pensiilor private este ultima verigă dintr-o arhitectură legislativă a sistemului de pensii private, una care trebuia să apară încă de acum 16 ani, potrivit legii de înființare a Pilonului 2 de pensii private obligatorii.

Proiectul de lege aflat acum în dezbatere publică este inspirat de cele mai bune practici în domeniu ale statelor dezvoltate din Uniunea Europeana și OECD, cu principii clare și rezonabile de organizare a sistemului de plată a pensiilor private. Obiectivul principal al noii legi este asigurarea unui venit suplimentar pe o perioada cât mai îndelungată pentru cei circa 9 milioane de români care contribuie azi la Pilonul 2 de pensii private obligatorii și Pilonul 3 de pensii private facultative, în completarea pensiei publice (Pilonul 1).

Noua lege de plată aduce o serie de avantaje pentru români, față de situația de provizorat din prezent:

1) Sumele acumulate vor continua să fie investite și să producă randamente investitionale, atât în cazul fondurilor de retrageri programate, cât și în cazul celor de anuități viagere. În prezent, retragerea programată pe maximum 5 ani, prevăzută de normele ASF, nu permite continuarea investirii sumelor după deschiderea plăților eșalonate;

2) Reducerea riscurilor investitionale și a volatilității, întrucât fondurile de retrageri programate vor putea investi doar în instrumente cu venit fix și risc scăzut;

3) Obținerea unui venit suplimentar pe o perioada îndelungată, corespunzătoare rolului inerent al unui sistem de pensii, cu menținerea unei flexibilități în linie cu practica altor state cu sisteme
similare: atât retragerea la început a 25% din suma totală acumulată, cât și posibilitatea suplimentării pensiei private cu sume din alte surse de economisire (ex: folosirea unor conturi de economii sau depozite bancare);

4) Un tratament fiscal mai avantajos decât retragerea integrală a sumei sau retragerile pe perioade de până la 5 ani, întrucât suma implicită pentru fondurile de retragere programată este previzionată la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, sub pragul de 3.000 de lei de la care se aplica impozitul pe venit și CASS.

5) Echilibru între rolul social – asigurarea unui venit minim egal cu indemnizația socială pentru pensionari – și flexibilitatea oferită participanților cu acumulări mai mari, care pot beneficia de
pensii mai mari, cu acoperirea unei perioade minime de plată de 10 ani.

Nu în ultimul rand, trebuie precizat că banii acumulați în Pilonul 2 și 3 rămân ai participanților și beneficiarilor, dreptul acestora de proprietate nefiind afectat de proiectul de lege în dezbatere.

În final, APAPR dorește să comunice public faptul că în luna august 2025 a fost depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro la nivelul plăților deja efectuate către beneficiarii din Pilonul 2 și 3
de pensii private, astfel:

  • cca. 4.2 mld. RON plătiți către cca. 250.000 de beneficiari din Pilonul 2 obligatoriu;
  • cca. 890 mil. RON plătiți către cca. 97.000 de beneficiari din Pilonul 3 facultativ.

Cu atât mai mult, creșterea numărului de cazuri de plată în ultimii ani justifică adoptarea unei legislații moderne și eficiente pentru faza de plată a pensiilor private, în conformitate cu cele mai
bune practici ale statelor dezvoltate.

Popescu Daniela

Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție. Experiență profesională și formare: Daniela a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalismul de sănătate. Înainte de a se alătura echipei DoctorulZilei.ro, a colaborat cu diverse publicații online și reviste de specialitate, unde a acoperit teme variate precum inovațiile medicale, alimentația echilibrată, tendințe în medicina preventivă și campanii de informare publică. Rol la DoctorulZilei.ro: În cadrul DoctorulZilei.ro, Daniela Popescu realizează zilnic articole de informare, știri de ultimă oră din domeniul medical, reportaje despre noile descoperiri științifice și interviuri cu specialiști. Ea este cunoscută pentru modul clar în care explică subiecte complexe și pentru responsabilitatea cu care tratează informațiile de interes public, verificând întotdeauna sursele și promovând educația pentru sănătate. Abilități și expertiză: Redactare și editare: Articole de actualitate, interviuri, reportaje și analize. Documentare: Identificarea surselor credibile, verificarea informației, colaborare cu experți. Comunicații digitale: Utilizarea platformelor sociale pentru promovarea sănătății și dialog cu cititorii. Valori profesionale: Daniela Popescu pune accent pe informarea corectă și echilibrată a publicului, respectarea deontologiei jurnalistice și protejarea dreptului la sănătate al cititorilor. Ea susține importanța prevenției, a stilului de viață sănătos și a dialogului deschis între specialiști și publicul larg. Citate relevante: „Cred că jurnalismul de sănătate are rolul de a aduce informația medicală mai aproape de oameni, într-un limbaj accesibil și responsabil.” Contact: Pentru subiecte de actualitate, propuneri de interviuri sau colaborări, Daniela Popescu poate fi contactată la adresa redacției DoctorulZilei.ro sau prin intermediul paginilor oficiale de social media.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel