Sari la conținut

”Putem să prevenim îmbătrânirea creierului!” Un neurolog renumit dă rețeta exactă

boala Alzheimer
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Neurologii susţin că prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă. Cum? Oamenii trebuie să se odihnească, să doarmă suficient, să citească şi să comunice.

Preşedintele Societăţii de Neurologie din România, Dafin Mureşanu, a declarat că prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase.

„Prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase. Nu există un remediu unic care să ne ofere garanţia că vom îmbătrâni cu creierul mai târziu. Complexitatea vieţii fiecăruia trebuie ajustată, trebuie să ne alocăm timp pentru a ne odihni, e nevoie de un somn de şapte ore pe noapte, să avem o viaţă emoţional-cognitivă echilibrată, fără exces de emoţii.

Să nu plonjăm complet într-o activitate care nu presupune interacţiune umană, dacă pe parcursul zilei avem numai activitate pe email, la calculator, fără dialog cu alte persoane, apar probleme. De asemenea, supraexpunerea la tehnologii reprezintă un potenţial pericol. Apoi, alimentaţia e fundamentală, trebuie să mâncăm la timp şi echilibrat, e nevoie de alimentaţia sănătoasă”, a spus Mureşanu.

Întreținerea creierului

Potrivit acestuia, este nevoie, de asemenea, de o activitate cognitiv activă, „lucrul cu cuvântul, mai mult decât cu imaginea”.

„Să nu ne abandonăm în faţa televizorului, să mai citim o carte, să avem interacţiuni care să ne aducă la un nivel de deconectare foarte bună. Interacţiunea, comunicarea interumană, nu solitudinea, este foarte importantă”, a spus Mureşanu.

Dafin Mureşanu a subliniat că, până de curând, se considera că îmbătrânirea creierului începe de la 60 de ani, dar există studii care au redus considerabil acest prag până la 45 de ani.

„Dacă vrem să încetinim procesul de îmbătrire trebuie avut grijă de creier în condiţiile în care îmbătrânirea organismului ţine de modul în care îmbătrâneşte creierul. Există un cumul de factori care pot genera îmbătrânirea cerebrală precoce, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de alcool, suprasolicitarea intelectuală, stresul”, a mai spus Mureşanu.

Vitamine pentru creier

De asemenea, poți apela și la suplimentele alimentare care îmbunătățesc funcția cognitivă, cum ar fi:

  • Omega-3 poate ajuta la îmbunătățirea memoria și funcționarea cognitivă;
  • Uleiul de pește, care conține acizi grași omega-3 și poate ajuta la îmbunătățirea memoria și funcționarea cognitivă;
  • Ginkgo biloba, care poate ajuta la îmbunătățirea fluxului de sânge către creier și poate ajuta la îmbunătățirea funcției cognitive;
  • Acetil-L-carnitină, care poate ajuta la îmbunătățirea memoria și încetinirea deteriorării cognitive legate de vârstă;
  • Huperzine A, care poate ajuta la îmbunătățirea memoria și funcționarea cognitivă.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel