Categories: Expertul zilei

Radu Țincu, despre a patra doză: „Nu putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârșit”

Radu Țincu, despre a patra doză: „Nu putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârșit”.

Potrivit unui studiu realizat în Israel, cea de-a patra doză a unui vaccin anti-covid determină o creştere a numărului de anticorpi până la niveluri mai mari decât cele rezultate în urma administrării dozei a treia. Cu toate acestea, nu este suficientă pentru a preveni infectarea cu varianta Omicron, informează Reuters.

Și deși există țări care deja au început vaccinarea cu cea de-a patra doză, există voci care pun la îndoială necesitatea acestei doze.

„În timp ce utilizarea unei doze suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor al EMA, recent, într-o conferință de presă.

Oficialul EMA şi-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor.

Radu Țincu, despre a patra doză: „Nu putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârșit”

La rândul său, medicul român Radu Țincu, de la Spitalul Floreasca din București, consideră, de asemenea, că nu ne putem vaccina la fiecare patru luni de acum încolo. „Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit”, susține acesta.

„Nu o să putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit ca să ajungem cu acest nivel de anticorpi încât să elimine variante mutante. Cred că la un moment dat, ca şi în cazul gripei, trebuie să modificăm compoziţia vaccinului astfel încât ea să fie suficient de potrivită pentru a neutraliza aceste variante virale”, a declarat medicul, potrivit Antena 3.

„Decât să ne vaccinăm într-un an de zile de patru ori mai bine modificăm compoziţia vaccinului pentru variantele circulante şi ne vaccinăm o dată pe an.

Până la acest moment nu avem niciun studiu ştiinţific care să ateste eficienţa celei de-a patra doze care să crească gradul de protecţie pentru varianta Omicron. În acest moment sunt doar speculaţii cu privire la aceasta a patra doză.

Au fost state care s-au grăbit să o administreze fără să existe studii ştiinţifice publicate”, a mai spus medicul.

Recent Posts

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Atenție la ouă și drob

Medic român, sfaturi pentru o masă de Paște reușită. Sărbătorile Pascale se numără printre cele…

16 minute ago

Tradițiile ne pot îmbolnăvi. De ce să NU consumăm ouăle vopsite care s-au spart în timpul fierberii

Daca ouăle vopsite de paste s-au spart în timpul fierberii, nu exista un risc major…

46 de minute ago

Ce nu ai voie să faci în Duminica Paștelui. Ține neapărat cont de aceste tradiții

Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paște 2024. Creștinii ortodocși respectă…

o oră ago

Horoscop 5 mai. Află ce se întâmplă cu zodia ta în ziua de Paște: Este bine să ai garda ridicată

Horoscop 5 mai. Află ce se întâmplă cu zodia ta în ziua de Paște. Nativii…

2 ore ago

Beneficiile rugăciunii în ziua de Paște. Uite care este cea mai puternică rugă

Cea mai puternică rugăciune pe care să o rosteşti în ziua de Paşte. Ajută la…

2 ore ago

Cele patru previziuni sumbre ale lui Rasputin care s-au adeverit deja

Grigori Rasputin, misticul rus și consilier al familiei regale, a fost subiectul fascinației și al…

14 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic