Sari la conținut

Rafila dă asigurări că NU se vor pierde banii din PNRR pentru spitale: Nu se cârpeşte nimic

spital
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dat asigurări miercuri că instituţia pe care o conduce va face „în aşa fel” încât să nu se piardă niciun fel de fonduri din finanţarea PNRR pentru spitale.

Afirmaţiile ministrului au fost făcute la o conferinţă de presă privind construirea, împreună cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a unui nou Centru de diagnostic, tratament şi cercetare a tuberculozei.

„Fiecare autoritate publică care a contractat fie un credit sau fonduri nerambursabile, cum este cazul PNRR, are nişte responsabilităţi. (…) Am fost în unele locaţii în ţară unde nu s-a întâmplat nimic. (…) În mod evident aceste fonduri nu vor fi pierdute, ci vor fi realocate în alte locuri unde lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie.

Există şi proiecte în aşteptare care pot să le înlocuiască pe cele care deja se desfăşoară sau există anumite sume care se pot aloca către alte unităţi unde se face o reevaluare a costurilor, pentru că trăim într-o perioadă destul de ciudată din punctul aceste de vedere, pentru că de multe ori studii de fezabilitate care au indicat anumite costuri acum doi-trei ani nu mai sunt actuale şi trebuie fonduri suplimentare.

Încercăm să facem în aşa fel încât să nu piardă (n.r. fonduri) şi vă asigurăm că din punctul nostru de vedere nu se vor pierde niciun fel de fonduri din finanţarea PNRR”, a spus ministrul.

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

„Nu se cârpeşte nimic”

El a amintit că în prezent se lucrează la zeci de spitale. „Este vorba despre zeci de spitale care se fac în momentul de faţă în România. Nu se cârpeşte nimic. Toate aceste proiecte se fac în clădiri noi sau în anumite situaţii o reabilitare completă începând de la structura de rezistenţă până la recompartimentarea şi recalibrarea unor construcţii care deja există”, a arătat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Referindu-se la infecţiile asociate asistenţei medicale, Rafila a spus că multe spitale au început să îşi organizeze laboratoare de microbiologie. „În momentul de faţă raportarea acestor infecţii este încurajată. Multe spitale au început să îşi organizeze laboratoare de microbiologie care lipseau şi care sunt singurele care pot să facă diferenţa din punctul de vedere al situaţiei germenilor multirezistenţi pe de o parte şi diagnosticul corect al acestor infecţii. Sunt raportări care se fac la sfârşit de an. Putem să estimăm eventual în luna iulie care este trendul acestui an, să avem date măcar pentru primele şase luni”, a arătat ministrul.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel