duminică, martie 29, 2026
9.3 C
București

Rafila, mesaj de susţinere pentru medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj de susţinere a medicilor de familie din România. Potrivit acestuia, alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), va face demersurile pentru menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor pe care aceştia le fac.

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Totodată, el a arătat că „deja multe din cele 2.600 de cabinete de medicină de familie sunt renovate cu fonduri din PNRR, iar dotarea lor completă se va face până la sfârşitul acestui an”.

Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat săptămâna trecută că va menţine neschimbate tarifele pentru decontarea serviciilor medicale, în urma negocierilor cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.

Citeste si…

– menţinerea valorilor aferente punctelor per capita şi pe serviciu din asistenţa medicală primară.

– menţinerea valorilor aferente punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.

Asistenţa medicală primară

Pentru punctul per capita: 12 lei;

Pentru punctul pe serviciu medical: 8 lei.

Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate

Pentru punctul pe serviciu medical: 4,5 lei.

Totodată se menţine plafonul de 6.000 lei/lunar pentru asistenţa medicală stomatologică.

”Reamintim că urmare a negocierilor purtate în luna ianuarie a.c. cu partenerii din domeniul medical stabiliţi de legislaţia în vigoare, s-a convenit ca aceste valori să fie menţinute până la data de 30 iunie 2024, urmând ca la nivelul CNAS să fie continuate demersurile interinstituţionale pentru asigurarea continuităţii finanţării la acelaşi nivel, până la finalul anului în curs”, a mai transmis sursa citată de News.ro.

Citeste si…

Instituţia anunţă că va continua să lucreze împreună cu Ministerul Finanţelor în vederea identificării de soluţii pentru o finanţare cât mai apropiată de nevoile reale ale sistemului medical din România, precum şi cu  comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi grupurile de lucru CNAS – CMR.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Doliu în sportul românesc. România a mai pierdut fost jucător și antrenor

Doliu în sportul românesc. Rugby-ul din România este în...

Fost ministru: Știați că munca din gospodărie poate aduce pensie și asigurare medicală?

Simona Bucura Oprescu, fost ministru al Muncii, a făcut...

Cine uită mai des, femeile sau bărbații? Uite ce spun experții

Cine uită mai des, femeile sau bărbații? Uite la...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Schimbare pentru absolvenții de Medicină. Ministrul Sănătății face anunțul

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat o inițiativă menită...

Ministrul Sănătății pune perfuzii sistemului medical românesc: „Medicina nu se mai face cu mâinile goale”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susține că domeniul sănătăţii din...

Citește și