joi, aprilie 2, 2026
8.9 C
București

Rafila: Primul Centru de Arşi Grav de la Timişoara se construieşte într-un ritm accelerat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică faptul că primul Centru de Arşi Grav de la Timişoara se construieşte într-un ritm accelerat, fiind vorba despre o investiţie de 300 de milioane de lei, din fonduri de la Banca Mondială.

”Primul Centru de Arşi Grav de la Timişoara se construieşte într-un ritm accelerat. La doar 5 luni de la semnarea contractului de finanţare, construcţia avansează rapid”, a afirmat Alexandru Rafila, duminică, într-o postare pe Facebook.

sursa foto: Facebook

Acolo vor exista 12 paturi pentru pacienţii critici cu arsuri severe, 6 paturi pentru recuperarea acestor pacienţi şi un bloc operator modern.

Citeste si…

Investiţia se ridică la circa 300 de milioane de lei şi este finanţată de Ministerul Sănătăţii, prin fondurile de la Banca Mondială, a menţionat Rafila, potrivit News.ro.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

HOROSCOP. Aceste ZODII vor da lovitura în luna aprilie 2026! / Karma se întoarce în favoarea lor

Astrologii au vești bune pentru unii nativi ai horoscopului!...

Vreme neobișnuită în aprilie! ANM a actualizat prognoza meteo

Luna aprilie începe cu o vreme mai caldă decât...

Anchetă la Spitalul din Piatra Neamț! Cadre medicale, absente din spital în timpul programului

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț!...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Anchetă la Spitalul din Piatra Neamț! Cadre medicale, absente din spital în timpul programului

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț!...

12 miliarde de lei, infuzie de capital în sistemul medical. Cum au fost cheltuiți banii?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunță că în ultimii patru...

Rogobete a dat verdictul: România nu este mult sub media UE la numărul de medici

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susține că România nu este...

Citește și