Sari la conținut

Rafila vrea reglementarea taxei clawback pentru a atenua criza medicamentelor

medicamente
Foto: arhiva Doctorul Zilei

Prezent la Timişoara, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că actuala criză de medicamente nu este o problemă specific românească, ci se manifestă la nivelul întregii Uniuni Europene.

Potrivit acestuia, în România s-au luat „măsuri concrete” care să ducă la rezolvarea acestei crize şi la încurajarea producerii şi comercializării de medicamente pe piaţa românească.

„România a trecut mult mai bine decât marea majoritate a ţărilor europene de perioada sezonului gripal, iar acele lipsuri de medicamente antitermice şi antivirale au fost extrem de reduse, au fost produse similare în cantităţi suficiente, cu foarte mici sincope, dar am reuşit să le rezolvăm.

Avem un foarte bun parteneriat atât cu industria producătoare cât şi cu Colegiul Farmaciştilor, iar măsurile pe care le-am propus de reglare a taxei clawback şi de aliniere a preţurilor pentru medicamentele generice, medicamentele ieftine, sperăm să fie acceptate. Sunt răspunsuri care vor duce cu siguranţă la prezenţa acestor produse pe piaţa românească”, a afirmat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Timișoara, potrivit Agerpres.

Antiboticele, doar pe reţeta de la medic

Pe de altă parte, Rafila a subliniat că nu intenționează să interzică accesul la antibiotice, ci doreşte ca pacienţii să fie trataţi cu antibiotice doar atunci când este nevoie, atât timp cât este nevoie şi cu antibioticul de care este nevoie:

„Acest principiu face ca apariţia bacteriilor multirezistente, care provoacă infecţiile grave mai ales în spitale şi care pun vieţile în pericol, să fie ţinută sub control, dacă avem o politică coerentă de utilizare a antibioticelor.

Reţeta trebuie eliberată de medic, nu la insistenţa pacientului, iar farmaciile trebuie să înţeleagă, la rândul lor, că nu trebuie să elibereze aceste medicamente decât pe bază de reţetă.”

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel