Sari la conținut

Rapelul la vaccin. Dr. Adrian Streinu-Cercel: „Acest caz reprezintă vârful icebergului. Sub ‘nivelul apei’ sunt multe alte cazuri pe care nu le-am identificat pentru că…”

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel

În cursul zilei de ieri, cadrele medicale de la Spitalul Matei Balș din capitală și nu  numai, au fost fost vaccinate cu ce-a de-a doua doză de vaccin, prevăzută în schema de tratament.

Prima persoană imunizată din România, asistenta medicală Mihaela Anghel de la Institutul Matei Balș a fost prima căreia i s-a administrat și cea de-a doua doză.

De asemenea, Adrian Streinu-Cercel, fostul manager al Institutului de Boli Infecțioase a primit rapelul vaccinului anti-COVID duminică dimineața şi apoi l-a vaccinat, chiar el, pe medicul Adrian Marinescu.

Alergiile sunt „extrem de rare”, a precizat Streinu-Cercel.

„Pandemia se prezintă ca o cometă. Știm că are o coadă lungă la fel ca cea a pandemiei. Acest vaccin pe care l-am făcut ne protejează pentru toate tulpinile care sunt în circulație în acest moment”, a mai spus el.

Dr. Adrian Streinu-Cercel explică ce se întâmplă cu noua tulpină de coronavirus în România

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a declarat, duminică, la Institutul de boli infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, că ar putea exista mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie mult mai contagioasă, inclusiv cazuri asimptomatice, care fac imposibilă detectarea prezenței mutației.

„Acest caz reprezintă vârful icebergului. Sub ‘nivelul apei’ sunt multe alte cazuri pe care nu le-am identificat pentru că deocamdată nu este un sistem în care să verificăm în mod susținut circulația acestor mutante (…) Adică, atunci când a apărut primul caz, a fost adus aici, l-am studiat, am verificat ce putem să facem, după care toată lumea și-a văzut de treabă”, a arătat el.

Întrebat câte cazuri cu noua tulpină au fost sau sunt în realitate, Streinu Cercel a răspuns:

„Este foarte greu de spus, pentru că este o tulpină care se mișcă foarte repede, nu dă forme foarte severe, ceea ce este un lucru bun, și e foarte probabil că aceasta este cauza pentru care multe dintre aceste cazuri s-au pierdut”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel