Categories: Ştiri sănătate

Reacția unui medic infecționist din Cluj: „După Untold, vă așteptăm”

Teodora Iacob (36 de ani) e medic specialist la Secția clinică boli infecțioase II din Cluj. Tratează pacienți Covid de la sfârșitul lui februarie. Lucrează în linia întâi, ba chiar a pătruns mult în teritoriul inamic: muncă în trei schimburi, cu patru gărzi pe lună de aproape 120 de zile.

Medicul Teodora Iacob a postat o fotografie pe contul său de facebook, alături de alți colegi, medici și asistete, echipate în combinezoane de protecție.

”După Untold, vă așteptăm”, a scris Teodora Iacob pe contul său de socializare. Este foarte clar că trendul valului patru este unul deja crescător, iar medicii se așteaptă la un număr foarte mare de persoane infectate.

Teodora Iacob s-a infectat lucrând în spitalul clujean. A ținut chiar un fel de jurnal, pe lunile care au trecut de la startul epidemiei de coronavirus.

La finalul lunii decembrie 2020, cu câteva zile înainte de a se vaccina, medicul a aflat că este infectat cu noul coronavirus.

”Cu câteva zile înainte să mă vaccinez, la o testare de rutină de pe secție, mi-am aflat rezultatul. Tocmai eram confirmată. PCR pozitiv SARS-CoV2. Pulsul mi-a crescut instantaneu la cote alarmante. Nu-mi venea să cred ca m-a țintit și nimerit și pe mine. Împreună cu majoritatea colegilor mei, care de asemenea erau confirmați, am intrat în izolare. Apoi au urmat simptomele. Un Crăciun inodor, insipid și sufletește incolor. Am petrecut Crăciunul și Revelionul într-un mod unic în istorie. Izolată, fără gust, fără miros”, a scris Teodora Iacob.

Într-o declarație pentru EuropaFM, reprezentanții DSP Cluj au transmis că responsabilitatea pentru respectarea măsurilor de prevenție cade în grija organizatorilor.

„Este obligatorie masca de protecție, este o condiție de participare la acest festival. Cei care asigură ordinea acolo, și organizatorii, au această obligație să vegheze la respectarea acestui lucru. Nu angajații DSP au obligația să stea printre ei ca să le pună masca .(…) Deci, din acest punct de vedere, organizatorii și cei pe care i-au angajat să asigure respectarea măsurilor, purtarea măștii, intrarea cu brățări, este răspunderea lor, nu a Direcției de Sănătate Publică.”

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

3 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

4 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

4 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

5 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

5 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia