Sari la conținut

Andrei Baciu ne explică evoluția valului 4, dar și scenariul despre finalul pandemiei

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății declară că valul al patrulea va fi probabil cel mai intens de până acum, dar din fericire avem la îndemână o soluție: vaccinarea. 

Studiile arată că mai devreme sau mai târziu vom reuși să depășim acest moment, însă nu va fi la fel peste tot: în timp ce în unele state nu se vor mai înregistra decât focare izolate, altele se vor confrunta cu epidemia pe termen lung

„Datele pe care le avem și în România, și peste tot, la nivel planetar, spun un singur lucru, faptul că vaccinarea este singura care va închide pandemia”, a spus Andrei Baciu.

Potrivit lui Andrei Baciu, analiza globală privind dinamica pandemiilor din ultimii 130 de ani și a felului în care s-au terminat, avantajul pandemiei prezente este accesul la vaccin, ceea ce nu a existat anterior. El a atras însă atenția că sfârșitul pandemiei se va întâmpla

„într-o manieră neuniformă – statele care reușesc să capete o imunitate mai solid și mai repede, în principal cu ajutorul vaccinării, vor închide acest capitol, iar ultimele faze sunt definite doar de mici hotspoturi, care mai apar în mici grupuri de persoane nevaccinate sau oricum fără imunitate. Altfel, vor fi state care o să treneze cu această situație a la long, lucru care vine la pachet, zilnic, cu decese care sunt prevenibile”, a explicat secretarul de stat.

Andrei Baciu despre valul 4: probabil cel mai intens val pe care îl trăim

„Practic, despre acest lucru vorbim. Intensitatea acestui val 4 în care am intrat acum depinde de acest lucru. Cel mai probabil, acesta va fi probabil cel mai intens val pe care îl trăim. Din nefericire, lucrurile sunt mult mai accelerate, toată această situație fiind generată de contagiozitatea acestei tulpini, care infectează mult mai repede și mult mai multe persoane, lucru pe care îl vedem și în datele de zi cu zi”, a adăugat Andrei Baciu.

„Într-un fel sau altul, vom închide pandemia”, a spus Andrei Baciu. El crede însă că cel mai probabil, după cum arată datele în acest moment, vaccinarea anti-COVID va deveni una sezonieră.

„Cred că este esențial să ajustăm percepția vizavi de acest subiect. Pandemia nu se va încheia în aceste luni, nu se va încheia în aceste săptămâni nici în România, nici în alte părți. Însă putem să ne favorizăm starea de sănătate făcând următoarea analiză: pe ce pot eu ca persoană să-mi concentrez timpul și energia? Pot să iau în calcul tot felul de scenarii, fiind captiv al acestui fenomen de fake news, care este foarte prezent în mediul online și a început să domine discuția, sau, pe de altă parte, pot să mă uit la beneficiile vaccinării și chiar dacă nu iau în calcul acum decizia vaccinării, pot să-mi concentrez energia și atenția către un simplu gest: masca. O mască purtată corect te protejează într-o mare măsură”, a spus Andrei Baciu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel