Categories: Ştiri sănătate

Recunoști pe această fetiță din imagine? Este una din cele mai celebre românce după care mulți întorc capul.

În vârstă de 35 de ani, fetița din imagine este astăzi o actriță celebră, fotomodel, manechin și business woman. Iar în mai toate momentele este în lumina reflectoarelor.

Născută pe 8 august 1987 în Slatina, a particpat la una dintre cele mai celebre emisiuni „Tip Top Minitop”, fiind obișnuită de mică cu lumina reflectoarelor.

Mădălina Ghenea a urmat cursuri de balet timp de 7 ani și a studiat în paralel pianul, fiind absolventa Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina.

„Mergeam la Şcoala de Arte. Am crescut în Şcoala de Arte. Profesoara mea de balet, care mi-e tare dragă, m-a sunat chiar acum câteva zile.

Eu am făcut balet şi puţină pictură, canto, pian, mama m-a vrut artistă… Nu am artişti în familie, dar am o mamă care asta a visat pentru mine şi care mi-a dat-o mereu ca exemplu pe Sophia Loren. Toată viaţa mea am crescut cu acest exemplu. Şi nu am mai găsit până în ziua de azi o divă ca ea. Nu găsesc printre actriţe pe cineva atât de complet ca om şi ca artist…

I-am citit cartea, o am aici, vreau s-o semneze!”, a povestit Mădălina Ghenea.

Cariera Mădălinei Ghenea

Mădălina Ghenea a urcat pentru prima dată pe podium la vârsta de 15 ani, pentru celebrul creator Gattinoni.

Ulterior, frumoasa româncă a făcut înconjurul lumii, având prezentări de modă în Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franța sau Spania.

Mădălina spunea despre ea, la un moment dat, că este „cetățean al lumii, cu viața într-o valiză”.

„Între mine și modelling a existat o legătură destul de slabă. Așa am plecat din România, ca model, dar nu mă regăsesc în această ipostază. Sunt actriță. Iau cursuri de canto, de dicție, de actorie. Asocierea mea cu diferite branduri și apariția în reclame se datorează celebrității, nu faptului că sunt model. Modelele sunt pe catwalk, iar eu mă simt „acasă în fața camerei de filmat, nu pe catwalk. De altfel, celebritatea și cele mai mari satisfacții mi-au fost aduse de actorie. În 2011, am jucat în primul film, „I soliti idioti. Concomitent, am fost imaginea companiei de telefonie Tre-Italia și acela a fost momentul în care gradul de cunoaștere, awareness-ul meu a fost total, în Italia. Practic, într-o săptămână, opt milioane de italieni mă văzuseră pe marele ecran, în cinematografe. Au urmat trei ani în care imaginea mea s-a regăsit peste tot în Italia, campania Tre fiind un succes de manual de publicitate”, a mărturisit Mădălina Ghenea.

Mădălina Ghenea a atras atenția publicului larg din România odată cu apariția sa în videoclipul lui Eros Ramazzotti, filmat pentru piesa „ Il tempo tra di noi ”, în care aceasta joacă rolul iubitei cântărețului.

În anul 2008, Mădălina se numără printre protagonistele calendarului „Peroni” și doi ani mai târziu, debutează în televiziune, odată cu participarea în show-ul Ballando con le stelle, fiind partenera lui Simone Di Pasquale.

Mădălina Ghenea a debutat în lumea cinematografiei în anul 2011, cu rolul Irinei din pelicula italiană „I soliti idioti”.

Are Mădălina Ghenea operații estetice?

Frumusețea răvășitoare a oltencei a fost contestată ca fiind naturală, însă aceasta nu a rămas fără replică.

Operațiile estetice ale Mădălinei Ghenea despre care multă lume a vorbit, se pare că nu ar exista, după cum spune chiar celebrul fotomodel. Frumoasa româncă, ajunsă acum actriţă în Italia, dezminte în totalitate că ar fi apelat la bisturiu.

„Pentru oligofrenii care spun că mi-am operat nasul sau că mi-am tăiat faţa, ca să îmi schimb înfăţişarea, am publicat pe Facebook aceste poze realizate în 2008 şi postate în 2009. Am început moda la 14 ani, m-au machiat câteodată groaznic ajungând să îmi schimbe înfăţişarea. Am recunoscut în toate interviurile că nu mă consider o frumuseţe, la 14 ani când am început moda nu ştiam să mă machiez, sau să mă aranjez, în timp am învăţat mici trucuri dar nu mi-am operat nasul! Nu mi.am tăiat niciodata faţa. Voi cum arătaţi la 14 ani?”, a scris Mădălina Ghenea pe pagina de Facebook, dar şi pe Instagram, semn că este foarte deranjată de comentariile împotriva ei.

Recent Posts

HOROSCOP 4 mai 2024. O ZODIE înfruntă dificultăţi mari!

Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, spune că nativii zodiacului vor avea parte de…

10 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale consumului de ouă

Potrivit nutriţioniştilor, este un mit că valorile colesterolului cresc foarte mult după consumul de ouă,…

11 ore ago

Reţeta specială de Paşte la care nu renunţă Nadia Comăneci

Nadia Comăneci, sportiva simbol a gimnasticii româneşti din toate timpurile, a dezvăluit o rețetă specială…

11 ore ago

„Câmpurile de aur din România”, în atenţia NASA. Imagini spectaculoase din satelit

România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de…

12 ore ago

Mănăstirea Ghighiu, colţ de rai lângă Bucureşti. Izvor tămăduitor şi icoană făcătoare de minuni (FOTO+VIDEO)

Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…

12 ore ago

Cât timp se pot consuma ouăle vopsite de Paşte? Un expert dă verdictul

Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…

13 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic