Sari la conținut

Recuperare și odihnă – cum să-ți susții corpul după exerciții?

Woman and man have fitness day on the road at evening together.

După o sesiune intensă de antrenament, corpul tău are nevoie de timp pentru a se regenera și a se reface. Recuperarea corespunzătoare este la fel ca și antrenamentul în sine, deoarece îți permite să obții cele mai bune rezultate și să eviți să te accidentezi. În fond, corpul se definește doar după terminarea antrenamentului, în timp ce te odihnești. Află așadar cum să-ți susții corpul după exerciții în această perioadă vitală.

Folosește suplimente nutritive pentru articulații pentru a le menține sănătatea

Fără articulații sănătoase nu am putea face mișcare și nici nu ne-am putea susține activitatea fizică. Indiferent de cât de simple sau intense sunt sesiunile de antrenament, este important să ai grijă de articulațiile tale pentru a evita problemele ce pot apărea pe termen lung ca urmare a efortului depus. Astfel, pentru a susține sănătatea articulațiilor și a accelera recuperarea, poți lua în considerarea administrarea unor suplimente pentru articulații special create pentru a-ți ajuta corpul. Suplimentele cu colagen, glucozamină și vitamina C lucrează sinergic pentru a menține sănătatea cartilajului și a reduce inflamația. Vitamina D contribuie la absorbția și utilizarea optimă a nutrienților necesari pentru articulații sănătoase. Vitamina K2Vital contribuie la fixarea calciului în oase, prevenind formarea de calcificări și distribuind corect calciul în organism.

Nutriție și hidratarea – combustibilul necesar pentru recuperare

După un antrenament intens, corpul este epuizat de resursele necesare pentru a susține singur activitatea fizică. Astfel, este necesar să-ți reîncarci rezervele cu nutrienți de calitate. Proteinele sunt necesare pentru repararea și creșterea masei musculare. Surse bune includ carnea, ouăle, produsele lactate, precum și suplimentele cu proteine special concepute pentru sportivi. În plus, carbohidrații ajută la reîncărcarea glicogenului muscular, oferindu-ți energia de care ai nevoie pentru următoarele sesiuni de antrenament. Grăsimile sănătoase, cum ar fi cele obținute din avocado sau nuci, sunt și ele importante pentru sănătatea articulațiilor și absorbția vitaminelor. Desigur, nu trebuie să uiți să te hidratezi. În timpul antrenamentelor pierzi o cantitate mare de apă prin transpirație, așadar este necesar să consumi suficientă apă atât înainte, cât și după antrenament.

Zile de odihnă și recuperare – un concept esențial pentru susținerea corpului

Chiar dacă exercițiile fizice sunt importante și adori să te antrenezi în fiecare zi, la fel de importante sunt și zilele de odihnă. În aceste zile nu trebuie să renunți complet la activitatea fizică. Trebuie doar să-ți minimizezi exercițiile pe care le practici. Spre exemplu, poți opta pentru exerciții cu impact redus cum ar fi întinderi sau plimbări în natură. Astfel, reduci rigiditatea musculară, îți îmbunătățești flexibilitatea și îți pregătești organismul pentru viitoarele antrenamente.

Somn – nelipsit din rutina ta de recuperare

Toți specialiștii ne spun că somnul este foarte important pentru recuperare. Au dreptate, motiv pentru care trebuie să-i ascultăm. În timpul somnului, corpul intră într-o fază de regenerare și reparare. În această perioadă, mușchii se refac, articulațiile se regenerează și corpul produce hormoni de creștere responsabili pentru repararea țesuturilor și creșterea musculară.

Un sportiv știe că recuperarea și odihna sunt doi piloni fundamentali în procesul de antrenament. Evitând să acorzi timp adecvat recuperării, efortul tău va fi în zadar, iar riscul de accidente crește considerabil. Odihna, și implicit, pauzele între antrenamente, sunt foarte importante pentru a-ți ajuta corpul să se mențină în formă optimă și să aibă forță pentru noi sesiuni intense la sală. Acordă atenție nutriției, hidratării, somnului și folosește suplimentele potrivite pentru articulații pentru a te asigura că organismul tău primește toată susținerea de care are nevoie.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel