Sari la conținut

Restricționarea circulației noaptea? Ce spune Ludovic Orban despre această nouă regulă

lockdown

Restricționarea circulației noaptea? Premierul Ludovic Orban a declarat că ia în calcul o astfel de măsură, în contextul creșterii numărului de cazuri de Covid.

Orban a declarat sâmbătă că evaluează o eventuală decizie privind restricționarea circulației pe timp de noapte, din cauza pandemiei, în condițiile în care tot mai multe localități au trecut pragul de 3 cazuri de îmbolnăviri la mia de locuitori.

Restricționarea circulației noaptea

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a declarat premierul.

Până astăzi, 25 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 209.648 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 149.741 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.855 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Covid-19 25 octombrie

Până astăzi, 6.391 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.10.2020 (10:00) – 25.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (37 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.482. Dintre acestea, 828 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.055.989 de  teste. Dintre acestea, 19.292 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.948 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.344 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 54 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 25 octombrie.

Pe teritoriul României, 26.043 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.907 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.355 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel