Sari la conținut

Retenția de apă, motivul kilogramelor în plus și a celulitei. Care sunt cauzele și soluțiile

Zonele unde se acumulează de obicei apa şi apar edeme sunt mâinile, picioarele, tălpile, cavitatea abdominală şi plămânii. Sau poate retenţia de apă este generalizată la nivelul întregului organism.

Simptomele sunt vizibile: zonele afectate sunt mai umflate, pielea este întinsă, strălucitoare, iar dacă o apeşi cu degetul rămâne semn pentru câteva secunde.

Retenţia de apă apare ca urmare a unui consum prea mare de sare, a administrării unui tratament medicamentos, în afecţiuni hepatice, insuficienţă cardiacă, în sarcină sau la menopauză. Persoanele care se confruntă cu această problemă au la dispoziţie soluţii simple ce ţin de modificarea stilului alimentar, consumul de ceaiuri cu efect diuretic şi mişcarea zilnică.

Prea multă sare, strică

Semipreparatele, supele instant, concentratele de legume, mezelurile, brânza ”veche”, cipsurile, covrigeii, produsele de patiserie din comerţ conţin cantităţi mari de sare. Consumă-le cu moderaţie şi axează-te pe mâncarea pe care o prepare singur acasă. Iar când găteşti, pune cât mai puţină sare. Cum te dezobişnuieşti să mănânci sărat? Pune în mâncare sare cât mai puţină (sau elimi-o total, dacă medicul sau dieteticianul ţi-a recomandat asta) şi dă-i gust cu alte condimente pline de savoare: piper, coriandru, cimbru, oregano etc.

Consumi prea puține proteine

Este adevărat că absenţa aportului corect de proteine în alimentaţia zilnică creează un dezechilibru – proteinele alimentare participă la eliminarea apei din organism. Dar cazurile de acest gen (retenţie de apă, urmare a unei carenţe de proteine) sunt destul de puţine. Şi, pe de altă parte, un regim hiperproteic nu rezolvă problema. Mai multe, destule alimente bogate în proteine conţin şi mult prea multă sare: somonul afumat sau mezelurile, de pildă.

O intoleranţă alimentară

În unele cazuri, intoleranţele alimentare pot fi la originea retenţiei de apă. Se vorbeşte, în principal, despre intoleranţa la  gluten şi lactoză. Dar cazurile de acest gen sunt suficient de puţine, subliniază specialiştii, de aceea, nu trebuie să reduce ”de capul tău” consumul de gluten şi lactoză, doar, doar vei rezolva problema. Numai medicul sau nutriţionistul îţi pot spune dacă există o relaţie între retenţia de apă şi o eventuală intoleranţă alimentară.

Căldura excesivă

Căldura  dilată vasele de sânge şi contribuie la retenţia de apă. Când faci duş, alternează jeturile de apă caldă cu jeturi de apă rece (la temperatura corpului), pe picioare; la saună sau la hammam toarnă-ţi apă rece de la genunchi în jos; renunţă la bronzul obţinut pe plajă, sub soarele dogoritor, şi stai la umbră (vei căpăta şi acolo un bronz, unul şi mai sănătos). Acasă, stai cât mai mult timp cu picioarele întinse şi ridicate uşor pe o pernă (gleznele ceva mai sus faţă de inimă – o poziţie care favorizează returul venos, întoarcerea sângelui din picioare spre inimă).

Hainele strâmte

Cureau pantalonilor, fusta strânsă pe talie, colanţii, jeansul slim, şosetele cu elastic strâns, ghetele şi cizmele care strâng prea tare glezna/gamba ”sugrumă” circulaţia sangvină.

Alte probleme de sănătate

Retenţia de apă poate fi consecinţa vizibilă a unei patologii: o problemă de circulaţie sangvină sau de circulaţie a limfei, o flebită, un limfom, o insuficienţă cardiacă, o insuficienţă renală, o intervenţie chirurgicală, o carenţă de proteine sau de vitamina B1 etc. Şi pilula contraceptivă sau administrarea corticoizilor pot provoca renteţia de apă.

Sarcina

Pe de altă parte, sarcina este una din ”condiţiile” bine cunoscute: uterul comprimă venele care duce sângele la inimă. Aparent banal, fenomenul trebuie să o determine totuşi pe gravidă să consulte medicul, fiindcă retenţia de apă în timpul sarcinii poate fi şi un semn de preeclampsie – o creştere a tensiunii arteriale ce poate avea consecinţe grave.

Bea ceaiuri din plante cu efect diuretic

Păpădia îţi reface stocul de potasiu, după ce te-a ajutat să elimini apa din ţesuturi, troscotul vine şi cu un efect remineralizant, antiinflamator, ceaiul de mesteacăn e depurativ, diuretic şi scade colesterolul, iar ceaiurile de codiţe de cireşe, mătase de porumb şi coada calului, pe lângă efectul diuretic, sunt de ajutor şi în curele de slăbire. Bea 2-3 căni de ceai pe zi.

Consumul de apă, esenţial

Poate ţi se pare ciudat, dar dacă bei multă apă previi şi tratezi retenţia. Hidratat corespunzător, organismul nu mai are tendinţa să facă „provizii”.

Mai mult magneziu ajută

Potrivit studiilor, o cantitate de 200 mg de magneziu pe zi va reduce retenţia de apă mai ales la persoanele cu sindromul premenstrual. Acest mineral se găseşte în migdale, quinoa, spanac, somon, seminţe de dovleac.

Fă mai mult sport

Cea mai bună metodă de a-ţi pune sângele în mişcare şi a reduce inflamaţia e să-ţi „scoţi picioarele la alergat”, te mai sfătuieşte Andreea Enache. Alergatul, mersul cu bicicleta, urcatul scărilor sau doar o plimbare mai alertă în parc sunt de mare ajutor.

Stai cu picioarele ridicate

Dacă ai gambele umflate după o zi de muncă, atunci când ajungi acasă întinde-te puţin pe canapea, cu picioarele la un nivel mai ridicat decât inima. Excesul de lichide îşi va găsi drumul înapoi în circuitul sanguin, va ajunge în rinichi şi va fi eliminat, mai aflăm de pe csid.ro.

Mănâncă zilnic castraveţi

Aceste legume conţin compuşi naturali care elimină toxinele ce pot cauza edemul.

Castravetele conține puține calorii, în jur de 45 și dacă este feliat și pus în apa de băut poate combate eficient retenția de apă.

Dacă este pus în apă, o parte din nutrienții pe care îi conține se amestecă cu aceasta. Castraveții au și efect diuretic ceea ce înseamnă că ajută la eliminarea excesului de lichide din organism-principala cauză a creșterii în greutate.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel