Sari la conținut

Rețetă de urzici. Cum se gătește planta tămăduitoare care apare doar primăvara

reteta de urzici
Sursă Foto: arhivă Doctorul Zilei
reteta de urzici cu usturoi

Pentru că este sezonul urzicilor, perioada în care urzicile sunt bogate și proaspete, de obicei în primăvară și vara, vă prezentăm o rețetă simplă și beneficiile acestei plante tămăduitoare.

Aceasta este perioada ideală pentru recoltarea și consumul lor în bucătărie sau pentru prepararea unor remedii naturale pentru sănătate.

Rețetă simplă de a pregăti mâncare de urzici

mancare de urzici
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Cu un timp de preparare de 15 minute și un timp de gătire 30 minute aceasta este una dintre cele mai simple rețete de urzici.

Ingrediente: 6 grămezi urzici, 1 lingură făină, 3 căței usturoi, 1 ceapă mare.

Mod de preparare:

Urzicile sunt plantele care, asemeni spanacului, vestesc începutul primăverii cu fast. Deși pișcă atunci când le culegem, gustul lor este unul deosebit de bun când le gătim.

Urzicile au frunzele acoperite pe deplin de țepi mărunți și ascuțiți din siliciu. Ei sunt goi pe dinăuntru, dar la bază au acid formic și histamine – substanțe responsabile pentru senzația de usturime, precum și acetilcolină – substanță responsabilă pentru senzația de arsură. Aceste substanțe au un efect puternic asupra nervilor din piele, pe care îi irită profund, potrivit Libertatea pentru Femei.

Mâncarea de urzici este o variantă delicioasă și sănătoasă de a te „răzbuna’ pe pișcăturile urzicilor. În combinație cu usturoi, îți va arăta că mâncarea sănătoasă nu trebuie să fie neapărat fadă la gust și plictisitoare.

Mâncare de urzici

Spală urzicile în mai mute ape, folosind niște mănuși, pentru a evita înțepăturile lor. După ce le-ai curățat de orice urme de impurități, opărește-le într-un vas cu apă care a dat în clocot cu sare. Lasă urzicile la fiert pentru cinci minute, apoi toacă bine ceapa și  usturoiul.

Când au fiert urzicile, scurge-le de apă și toacă-le mărunt – fie cu ajutorul unui cuțit, fie cu ajutorul unui blender sau robot de bucătărie. Păstrează o cană din apa în care au fiert.
Într-o tigaie, călește ceapa în ulei până devine translucidă.
Adaugă urzicile tocate, lingura de făină și usturoiul tocat.
Adaugă sare după gust și cana de apă în care au fiert urzicile.
Amestecă în continuu, pentru a nu se prinde mâncarea de fund.
Este gata când compoziția se îngroașă. Servește mâncarea de urzici caldă, alături de orez, mămăligă, ouă sau carne de pui.

Beneficiile urzicilor pentru sănătate

Folosită ca plantă tămăduitoare din cele mai vechi timpuri, puţine sunt afecţiunile pentru care medicina naturistă nu indică măcar un remediu pe bază de urzică. Unde mai pui că este și delicioasă.

Beneficii neștiute ale urzicilor?
Planta are numeroase utilizări în bucătărie, dar şi mai multe în medicina naturistă, graţie conţinutului său bogat în vitamine, substanţe proteice, azotoase, glucide, acizi, săruri minerale, clorofilă şi aminoacizii esenţiali. Sunt argumente suficiente pentru a profita de primăvară, când urzicile sunt peste tot, pentru a le aduna şi pune la uscat. Una dintre cele mai cunoscute virtuţi ale sale este aceea de a combate anemia şi oboseala, ştiut fiind că urzica este una dintre plantele bogate în fier.

La fel de renumită a făcut-o şi capacitatea sa de a opri sângerările uşoare, datorită proprietăţilor sale hemostatice. Indicaţiile sale terapeutice depăşesc însă cu mult aceste sfere. Ceaiul simplu (infuzia) este recomandat în uz intern în caz de avitaminoză, anemie, dizenterie, indigestii, hemoragii interne, dismenoree, litiază renală, uremie, bronşite, diabet zaharat, hidropizie, detoxifiere. Infuzia are indicaţii şi în uz extern, fiind folosită în mod tradiţional în caz de afte, stomatite, gingivite şi chiar amigdalită, graţie efectului său antiinflamator.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel