Categories: Stil de viaţă

Rețeta longevității de la chinezi. Ce să adaugi în mâncare ca să ții bătrânețea la distanță

Există o veste bună pentru toate acele persoane care preferă condimentele iuți precum ardeii jalapeno sau piperul. Un studiu realizat în China a demonstrat că persoanele care consumă mâncare condimentată în fiecare zi au o speranță de viață mai ridicată decât cei care mănâncă iute o dată-de două ori pe săptămână sau deloc.

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2004-2008, având un număr de 487,375 de participanți cu vârste cuprinse între 30 și 79 de ani.
Subiecții nu suferiseră în trecut de nicio boală cronică și specialiștii au luat în calcul și alți factori relevanți pentru longevitate, precum statutul marital și educația.

Rezultatele au fost surprinzătoare: cei care au mâncat condimentat zilnic au înregistrat un risc de deces mai redus cu 14% față de cei care nu adaugă mirodenii alimentelor, în timp ce persoanele care au adăugat condimente hranei o dată sau de două ori pe săptămână un risc mai mic cu 10%. Medicii care s-au ocupat de cercetare au descoperit că aceleași condimente introduse în dietă conduceau la un diminuarea riscului de a dezvolta boli cardiace sau respiratorii sau cancer, în special în cazul femeilor.

Oamenii au consumat condimente de-a lungul sutelor de ani pentru a aromatiza mâncarea, pentru a o păstra, dar și pentru proprietățile curative atribuite acestora. Astfel, au intrat în atenția științei moderne pentru că în timp s-a constatat că anumiți compuși reduc inflamația, curăță tractul respirator, ajută în procesul de slăbire.

Totuși, este necesar să menționăm că pentru a stabili efectele fiecărui condiment în parte, cercetătorii trebuie să întreprindă studii mult mai ample. Există totuși certitudinea că există o legătură între mirodenii și un stil de viață sănătos, prin urmare nu trebuie decât să ne bucurăm de condimentele noastre preferate în continuare.

Recent Posts

Nereguli la produsele lactate. Ce au găsit inspectorii ANSVSA

Nereguli la produsele lactate consytatate după un control efectuat de ANSVSA. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară…

10 minute ago

4 zodii instabile emoțional. Își schimbă starea de spirit într-o singură clipă

V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni par mai instabili emoțional decât alții? Potrivit astrologiei,…

40 de minute ago

Ceaiul care topește grăsimea de pe burtă. Lidia Fecioru: Vindecă tot ce înseamnă infecțiile cu echinococi, stafilococi, gonococi

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru ne dezvăluie un remediu miraculos care ne ajută să ardem grăsimile și…

o oră ago

În ce zile NU se spală în Săptămâna Mare! E mare PĂCAT

În unele zile din Săptămâna Patimilor, e păcat să te apuci să speli rufe sau…

2 ore ago

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

2 ore ago

Marcel Ciolacu: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“

Marcel Ciolacu a lansat o ironie lipsită de inspirație în cadrul unei conferințe de presă…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian