miercuri, februarie 25, 2026
2.9 C
București

Rețeta tipizată dispare! CNAS pregătește o platformă digitală care mută tot sistemul medical online

Rețeta tipărită, biletele de trimitere pe hârtie și dosarele medicale purtate de pacienți ar putea deveni, în curând, istorie. Casa Națională de Asigurări de Sănătate lucrează la o nouă platformă informatică, menită să simplifice radical modul în care sunt prescrise, programate și decontate serviciile medicale din România.

Noua infrastructură digitală vine ca răspuns la problemele majore ale actualului sistem, care gestionează cea mai mare bază de date din țară și se confruntă frecvent cu blocaje, întârzieri și indisponibilități.

Totul online, de la rețetă la programare

Potrivit autorităților, noua platformă va integra într-un singur sistem toate documentele medicale utilizate în prezent pe hârtie. Rețetele, biletele de trimitere, scrisorile medicale și concediile medicale vor fi generate și accesate exclusiv digital.

Citeste si…

Pacienții nu vor mai primi documente tipărite de la medic. Identificarea se va face direct în sistem, pe baza CNP-ului, a cardului de sănătate sau a actului de identitate, iar farmaciștii și medicii vor avea acces instant la prescripțiile și istoricul medical.

Aplicația „eSănătatea mea”, acces direct de pe telefon

Alexandru Rogobete a explicat că noua platformă va fi accesibilă și printr-o aplicație mobilă dedicată, denumită „eSănătatea mea”.

„Mergeți la medicul de familie și nu mai primiți nicio rețetă tipărită. Vă duceți direct la farmacie, iar farmacistul vede prescripția în sistem și eliberează medicamentele pe loc”, a declarat ministrul.

Citeste si…

Prin aplicație, pacienții vor putea face programări la medicii de familie și la specialiști, vor avea acces la istoricul medical și vor putea urmări serviciile medicale de care au beneficiat.

Deși rețeta electronică există în România de mai mulți ani și a fost intens folosită în perioada pandemiei, ea funcționează în paralel cu varianta pe hârtie. În practică, acest lucru dublează munca medicilor și creează blocaje în farmacii.

Farmaciștii atrag atenția că lipsa unei soluții complet digitale generează frustrări atât pentru personal, cât și pentru pacienți, mai ales în momentele în care sistemul nu funcționează și nu permite introducerea prescripțiilor offline.

Beneficii directe pentru pacienți, în special pentru cei cu boli cronice

Reprezentanții pacienților spun că eliminarea documentelor tipizate ar reduce semnificativ timpul pierdut între cabinete, spitale și farmacii.

Citeste si…

Accesul la un istoric medical centralizat ar permite medicilor să vadă rapid tratamentele anterioare, investigațiile și diagnosticele, fără ca pacientul să mai fie nevoit să transporte dosare sau copii de documente.

Pentru pacienții oncologici și cei cu afecțiuni cronice, această schimbare ar putea însemna mai puține drumuri inutile și o continuitate mai bună a îngrijirii medicale.

Medicii de familie spun că digitalizarea completă a sistemului este așteptată de ani de zile și ar reduce semnificativ birocrația.

Citeste si…

O platformă stabilă ar scurta timpii de așteptare în cabinete, ar elimina raportările redundante și ar permite concentrarea pe actul medical, nu pe completarea documentelor.

Autoritățile afirmă că noua platformă este realizată în proporție de aproximativ 65% și ar putea deveni funcțională până în vară. Din primăvară, toate tipizatele ar putea fi eliminate treptat din sistem.

Miza este una majoră. Actuala platformă CNAS conține datele a peste 18 milioane de persoane, este utilizată de peste 70.000 de furnizori de servicii medicale și procesează zilnic peste 700.000 de servicii validate, dintre care aproximativ 200.000 sunt prescripții medicale.

Digitalizarea completă a relației dintre pacient, medic, farmacie și Casa de Asigurări ar putea marca cea mai importantă reformă administrativă din sănătate din ultimii ani. Dacă platforma va funcționa stabil și coerent, România ar putea elimina una dintre cele mai frustrante probleme ale sistemului medical: dependența de hârtie într-o eră digitală.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

CTP întreabă de ce întârzie legea pensiilor magistraților. Care este explicația Președinției

Președintele Nicușor Dan nu a semnat încă decretul privind...

Reforma administrației aprobată de Guvern. Salarii tăiate și concedieri

Reforma aprobată de Guvern. Guvernul a adoptat aceste două...

Horoscop 25 ianuarie 2026: Tensiuni, dar discuțiile sincere rezolvă situațiile

Horoscop 25 ianuarie 2026: Tensiuni, dar discuțiile sincere rezolvă...

Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov. Contract de milioane, semnarea iminentă

După ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pacienți folosiți pentru decontări ilegale. CNAS anunță controale ample

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a intensificat controalele...

Consultații și analize GRATUITE pentru persoanele NEASIGURATE în 2026

Persoanele neasigurate pot beneficia de consultații și analize medicale...

Avertisment CNAS: românii cu venituri mici riscă să rămână fără asigurări de sănătate

Ministrul Sănătății vrea să spargă monopolul CNAS. Președintele CNAS...

Anunțul care schimbă viața bolnavilor de diabet. Ce se întâmplă cu biletele lor de trimitere în 2026?

Ministerul Sănătății pregătește noi măsuri pentru simplificarea accesului pacienților...

Citește și