Sari la conținut

Rețete de dietă: crochete din pește la cuptor

Din cuprinsul articolului

Rețete de dietă: crochete din pește la cuptor. Dacă vă plac mult crochetele din pește, dar evitați prăjelile iată că sunt delicioase și la cuptor.

Oricât de bine ar arăta pozele de pe ambalajele semipreparatelor din supermarket, parcă nimic nu se compară cu ce gătim în casă.

E drept că poate nu întotdeauna ne iese ce trebuie, mai greșim, dar este bine să gătim. Sunt studii care spun că gătitul este chiar terapie.

Cum așa? Ei bine, gătitul este o formă de terapie pentru că implică și o doză mare de creativitate, potrivit unor studii.

Ideale pentru cine în familie dar și pentru mese festive cu musafiri pretențioși, crochetele din pește se fac ușor și sunt delicioase.

Mai mult, acest aperitiv ușor de preparat îi poate convinge și pe cei care nu consumă pește de regulă. Copiii ar putea fi convinși mai ușor să consume pește.

Crochetele pot fi făcute atât din pește proaspăt, cât și din conservă. Ce-i drept, sunt mai gustoase dacă se alege un pește proaspăt, iar aici chiar avem de unde alege.

Ingrediente:

300 grame file de pește (crap, somon, salau etc.)

150 de grame urdă de vaci,

100 de grame brânză proaspătă de vaci,

50 de grame parmezan ras,

100 de grame pesmet,

3 ouă,

2 linguri amestec pătrunjel, mărar, busuioc,

Sare, piper, enibahar,

Ulei de floarea-soarelui.

Cum preparăm

Brânza se pune la scurs într-o sită, peștele se spală și se verifică de oase (dacă este din conservă, se scurge bine) și apoi se adaugă două ouă, ierburile aromatice, parmezanul ras, sarea, piperul și enibaharul.

Toate acestea se amestecă pînă se obține o compoziție omogenă. Se lasă câteva minute să se odihnească și se adaugă pesmetul, puțin câte puțin.

Se amestecă bine și apoi se modelează crochetele de aproximativ 5-6 centimetri.

Se mai tăvălesc prin pesmet și apoi se pun într-o tavă unsă cu ulei sau unt și se introduc în cuptorul preîncălzit la 220 de grade unde se lasă aproximativ 30 de minute.

Se pot servi cu felii de lămâie deasupra și cu garnituri din cartofi, orez, mix de legume. Indiferent de varianta aleasă, țineți minte că peștele adoră să înoate… Drept urmare, adăugați și un vin alb sau roze. Va intensifica gustul peștelui și va aluneca mai ușor pe gât.

Așadar, iată cât de rapid se prepară aceste crochete de pește. Nu-i așa că sunt mai bune chiar decât cele de la supermarket?

 

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel