Sari la conținut

Revoltă la Spitalul de Oncologie din Timișoara. Bolnavi de cancer tratați la 10 grade Celsius. „Rezolvăm problemele cu metode de război. Crește riscul de infecție”

Revoltă la Spitalul de Oncologie din Timișoara. Bolnavi de cancer tratați la 10 grade Celsius. „Rezolvăm problemele cu metode de război. Crește riscul de infecție”.

Situație de criză la Spitalul de Oncologie din Timșoara, unde atât medici cât și pacienții se plâng de condițiile deplorabile privind încălzirea spitalului.

Medicii au dezvăluit că pacienții care își fac perfuziile sunt nevoiți să țină hainele pe ei sau să se învelească în mai multe pături.

Revoltă la Spitalul de Oncologie din Timișoara. Bolnavi de cancer tratați la 10 grade Celsius. „Rezolvăm problemele cu metode de război. Crește riscul de infecție”

În anul 2022, medicii și pacienții apelează la metode de criză, de război pentru a reuși să facă față problemelor.

„Ar trebuie să ne obişnuim pentru că, din nefericire, această situaţie persistă de o lună, iar atunci a fost chiar mai rău. Depindem de Colterm. De astăzi avem promisiunea că temperatura va creşte cu trei grade.

Problemele sunt multe şi le rezvolăm cum putem, iar uneori cu metode ca la război. Spre exemplu, în acele trei zile fără căldură, umpleam sticle goale cu apă fierbinte de la fierbător pentru ca pacienţii să se încălzească. Efectiv, improvizări.

Unde pacienţii ar trebui să îşi facă tratamentul avem pături ca să nu le fie frig măcar cât timp stau la perfuzie.

Vorbim despre pacienţi imunodeprimaţi, vorbim despre pacienţi cărora acest frig le scade în continuare imunitatea. Am cerut mai multe plapume, dar spre exemplu, noi trebuie să le prindem venele şi pe acest frig nu se poate.

Creşte riscul de progresie a bolii. Creşte riscul de infecţie. Ne umplem toţi de COVID. Ar trebui condiţii mai bune de cazare pentru pacienţi.

Acum avem 15 grade Celsius, iar asta nu este o temperatură de confort. Pentru un pacient oncologic nu este ok”, a declarat medicul Petra Curescu, potrivit Antena 3.

Revoltă la Spitalul de Oncologie din Timişoara | Oamenii îngheaţă de frig în saloane

La rândul său, un pacient, aflat într-un salon al spitalului pentru a face tratament, a mărturisit că este nevoit să stea cu geaca pe el, chiar dacă trebuie să facă perfuzii.

„Îngheţ de frig în spital, în timpul ăsta, parcă mai bine era pe timpul lui Ceauşescu. Şi acasă e la fel, că sunt racordat la sistemul centralizat. Mai aprindem aragazul, dar tot frig este”, a declarat bărbatul.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel