vineri, aprilie 3, 2026
8.9 C
București

Revoltător! Materiale de unică folosință, refolosite la Spitalul Județean de Urgență dn Arad

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Arad au început o anchetă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) după ce au primit sesizări de la pacienţi internaţi la Secţia Medicină Internă potrivit cărora, în ultimele două săptămâni, au fost refolosite materiale medicale de unică folosinţă, precum perfuzoarele, care ar fi fost schimbate chiar şi după şase zile.

Surse din cadrul SCJU Arad au declarat luni, pentru AGERPRES, că o comisie de anchetă de la Consiliul Judeţean (CJ) analizează plângeri formulate de pacienţi ai Secţiei Interne. Sesizările arată că, începând cu 2 iulie, în această secţie au fost refolosite perfuzoarele, care sunt de unică folosinţă. Aceste dispozitive ar fi fost schimbate o dată la câteva zile, chiar şi după şase zile, în cazul unui bolnav. Pacienţii, care au atras atenţia personalului medical că există riscul contaminării cu stafilococi sau alte infecţii intraspitaliceşti prin această practică, au sunat la CJ după ce asistenţii medicali le-ar fi răspuns că şefa secţiei a dat dispoziţie să fie refolosite perfuzoarele, pentru că nu ar mai exista pe stoc.

Şeful Serviciului Management Spitale din cadrul CJ Arad, Mihai Şeran, a confirmat că a fost începută o anchetă, arătând că se verifică modul în care au fost gestionate materialele sanitare.

„S-a dispus efectuarea unei verificări în urma unor sesizări primite de la pacienţi. Am adus la cunoştinţa conducerii spitalului toate aspectele legate de acţiunea de control aflată în derulare, pentru a lua măsurile care se impun, pentru a reglementa situaţia gestiunilor, comenzilor de materiale sau a documentelor contabile”, a declarat Şeran.

Citeste si…

Surse din cadrul spitalului afirmă că ar exista neconcordanţe între documentele contabile şi materialele aflate pe stoc.

Şefa secţiei Medicină Internă, Simona Borta, a negat că a dat dispoziţie de refolosire a perfuzoarelor, arătând că a împrumutat astfel de dispozitive, care lipseau de pe stoc, de la alte secţii.

„A existat o problemă legată de numărul insuficient de perfuzoare, în cazul secţiei Medicină Internă, însă acest lucru nu înseamnă că le-am refolosit. Am împrumutat de pe alte secţii, pentru a nu afecta calitatea şi siguranţa actului medical. Nu a existat nicio dispoziţie dată de mine prin care să le cer colegilor mei refolosirea perfuzoarelor. E adevărat, se derulează o anchetă la nivelul secţiei, iar la finalul cercetării vom comunica rezultatele”, a declarat, pentru AGERPRES, Borta.

Refolosirea perfuzoarelor a fost reclamată doar de pacienţi din Secţia Medicină Internă, care are aproximativ 40 de bolnavi internaţi.

Sursa: Agerpres

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Anchetă la Spitalul din Piatra Neamț! Cadre medicale, absente din spital în timpul programului

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț!...

Raed Arafat neagă existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situații de Urgență

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat,...

ALERTĂ! Percheziții la DSU! Telefonul lui Raed Arafat, ridicat de procurori / Ce nereguli suspectează anchetatorii?

Procurorii anticorupție fac percheziții la sediul Departamentului pentru Situații...

Încă un ministru condamnat la închisoare. Neregulile se țin lanț

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o...

Citește și