Sari la conținut

REVOLUŢIONAR. Autotest pentru diagnosticarea hepatitei C

hepatita
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat aprobarea în primele faze a primului autotest pentru diagnosticarea hepatitei C, ceea ce deschide calea către distribuirea testului în reţelele sanitare din întreaga lume.

Testul, numit OraQuick, este o versiune a testului de anticorpi cu acelaşi nume, pe care OMS îl precalificase deja în 2017, însă în acest caz poate fi efectuat chiar de pacient.

Agenţia de sănătate a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) speră ca astfel să „accelereze eforturile globale de eliminare a hepatitei C”.

50 de milioane de persoane din întreaga lume au virusul hepatitei C

OMS estimează că aproximativ 50 de milioane de persoane din întreaga lume sunt purtătoare ale virusului hepatitei C, însă doar 36% au fost diagnosticate, iar un procent şi mai mic, de 20%, primesc tratament.

Analize hepatita

Virusul hepatitei C se transmite prin sânge

Hepatita C este considerată una dintre cele mai grave forme ale bolii, putând duce la forme acute şi cronice şi, în unele cazuri, la afecţiuni precum ciroză sau cancer hepatic.

Virusul hepatitei C se transmite prin sânge, în cele mai multe cazuri prin transfuzii realizate fără măsuri de prevenţie adecvate, consumul de droguri, prin intermediul seringilor, sau pe cale sexual, potrivit Agerpres.

OMS estimează că există un milion de noi cazuri de infectare cu acest virus în fiecare an şi că acesta provoacă anual aproximativ 242.000 de decese ca urmare a cancerului hepatic şi a cirozei hepatice.

În prezent, nu există un vaccin eficient împotriva acestei forme de hepatită (există vaccinuri pentru alte variante, cum ar fi A şi B). Antiviralele cu acţiune directă pot vindeca peste 95 % din cazuri, însă accesul la tratament este încă limitat în multe reţele sanitare din ţări în curs de dezvoltare.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel