Categories: Ştiri sănătate

Ridicarea restricțiilor. Valeriu Gheorghiță: ”Este ultima barieră la care foarte probabil se va renunța”

Din cuprinsul articolului

Ridicarea restricțiilor. Valeriu Gheorghiță – președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 spune că, în perspectiva relaxărilor de la începutul primăverii, anunțate de ministrul Sănătății, ultima oară se va renunța la purtarea măștilor de protecție.

Renunțarea la certificatul verde

„Aș putea să fiu mai sigur la ce vom renunța ultima oară, la purtarea măștilor de protecție. Este ultima barieră la care foarte probabil se va renunța. Dacă stau să mă gândesc la faptul că vom intra în această perioadă postpandemică sau de endemie, probabil că se vor schimba acei indicatori de la care procentul de persoane care participă la anumite evenimente în spații închise sau chiar deschise – evenimente cu număr mare de persoane – va fi modificat.

Probabil că la un moment dat se va renunța și la obligativitatea prezentării unui test negativ sau a unui certificat de vaccinare sau a unuia de trecere prin boală. Cred că toate aceste lucruri în viitor vor fi modificate și, repet, se va modifica această această abordare din punct de vedere al controlului epidemiologic”, a spus Valeriu Gheorghiță, la un post TV.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

7 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

7 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

8 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

8 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

9 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic