Din cuprinsul articolului
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în contextul internațional actual, marcat de instabilitate în Orientul Mijlociu și de presiuni reale asupra economiei, a decis constituirea unui grup interinstituțional de monitorizare și control pentru disponibilitatea medicamentelor în România.
„Nu vorbim despre o criză în acest moment, dar ar fi iresponsabil să ignorăm semnalele din piață și evoluțiile externe. Experiența ultimilor ani ne-a arătat clar că reacția târzie costă – în accesul pacienților la tratament și în stabilitatea sistemului.
Acest grup va funcționa cu monitorizare zilnică a stocurilor și a consumului de medicamente, cu atenție specială pe produsele cu risc de discontinuitate”, a scris ministrul, pe Facebook.
El a afirmat că, în paralel, se va urmări și evoluția prețurilor, inclusiv impactul costurilor logistice și al carburanților, pentru a putea interveni din timp acolo unde apar vulnerabilități.
„Acest grup tehnic funcționează pe baza unei abordări coordonate și are un obiectiv clar: anticiparea riscurilor și intervenția timpurie, nu reacția întârziată”, a susținut Rogobete, potrivit Agerpres.

Măsuri și direcții de acțiune pentru noul Comitet de la MS
* monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente, în special a celor expuse riscului de discontinuitate;
* colectarea și centralizarea datelor privind consumul și disponibilitatea, cu identificarea timpurie a vulnerabilităților;
* propunerea de măsuri concrete pentru asigurarea continuității aprovizionării, inclusiv redistribuirea medicamentelor unde este necesar;
* identificarea de canale alternative de aprovizionare, conform cadrului legal;
* coordonarea permanentă cu instituțiile relevante și operatorii din piață;
* comunicarea către profesioniștii din sănătate privind alternative terapeutice, acolo unde situația o impune;
* semnalarea rapidă a oricăror situații critice care necesită intervenție imediată.



