Sari la conținut

Riscurile GRAVE la care ne expunem când consumăm aspirină înainte sau după vaccinare

Aspirina

Doctorul Gabriel Tatu-Chiţoiu, Vicepreşedintele Societăţii Române de Cardiologie, ne explică de ce nu se recomandă administrarea aspirinei înainte sau după vaccin. Acest medicament utilizat de majoritatea românilor, poate crește riscul de hemoragii.

„Aspirina este strict indicată numai la bolnavii cardiovasculari severi sau cu risc de complicaţii severe şi este prohibită la a fi administrată la alte persoane. De ce? Prin simplul fapt că riscul de a face hemoragii (digestive sau cerebrale) depăşeşte semnificativ un beneficiu ipotetic. Pe scurt: nu luaţi aspirina înainte/după vaccinare. Nu ajută cu nimic, ba mai mult vă poate face rău”, concluzinează dr. Chiţoiu.

Aspirina nu ajută la prevenirea sau tratarea cheagurilor post-vaccinare, explică cardiologul.

„Mecanismul post vaccinare este identic cu ceea ce se întâmplă (rar) după administrarea de heparine (sindromul HIT=Heparin Induced Thrombocytopenia). Practic apar nişte anticorpi împotriva factorului IV al trombocitelor. Urmarea? Scăderea dramatică a numărului de trombocite (trombocitopenie) concomitent cu aglutinarea (îngramadirea) lor în artere/vene rezultând apariţia de cheaguri care astupă (ocluzioneaza) arterele/venele.

Aspirina are cu totul alt efect (blochează o enzimă din trombocite numită ciclooxigenaza prin această reducând capacitatea lor de a se agrega). Aspirina nu împiedică apariţia de anticorpi antifactor IV ceea ce înseamnă că aceşti anticorpi nu au nici o treabă cu aspirina pe care o ignoră complet şi, prin urmare, îşi văd de treaba lor pe trombocite fără să le pese că tu te-ai chinuit să iei aspirina 2 săptămâni”, explică dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu.

ASPIRINA POATE CREŞTE MAJOR RISCUL DE HEMORAGII

„Reducerea severă a numărului de trombocite (trombocitopenie) prin mecanismul descris mai sus creşte enorm riscul de hemoragii (digestive, cerebrale) prin simplul fapt că nu mai ai trombocite cu care să te aperi, ele fiind blocate şi îngrămădite prin acţiunea anticorpilor anti factor IV. În acest context exact de aspirina NU ai nevoie! Aspirina, al cărei potenţial de a induce hemoragii este arhicunoscut, POATE CREŞTE MAJOR RISCUL DE HEMORAGII sau le poate agrava pe cele deja declanşate la aceşti pacienţi cu trombocitopenie postvaccin.

Pe scurt – nu numai că nu te ajută dar poate chiar să agraveze această situaţie. Şi mai pe scurt:este total CONTRAINDICATĂ. Nu există (şi nici nu avea cum să existe) vreo dovadă că pre-tratamentul cu aspirina poate preveni cheagurile induse de vaccin. Din acest motiv + riscurile hemoragice administrarea de aspirina înainte de vaccinare NU ESTE RECOMANDATĂ în reglementările actuale legate de vaccinare”, susţine dr. Chiţoiu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel