Sari la conținut

Riscurile la care ne expunem atunci când nu dormim suficient

insomnie
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei
Cum să faci față trezirii frecvente?

Riscurile la care ne expunem atunci când nu dormim suficient sunt o certitudine. Nevoia de a ne petrece o treime din viaţă dormind are o bază biologică, neglijarea acestui aspect generând probleme la nivelul genelor noastre.

Copiii, mai afectaţi decât adulţii

La copiii, situaţia este atât de gravă încât specialiştii consideră că aceasta ar trebui să fie chiar o chestiune de sănătate publică.

Lipsa somnului îi va afecta de o manieră dramatică mai târziu, când vor fi adulţi. Astfel vor fi predispuşi la obezitate, afecţiuni metabolice, un risc mai mare de a suferi de boli psihice, predispoziţie pentru alcool şi droguri.

Cât de important este de fapt somnul

Este esenţial să conştientizăm cât de imprtant este somnul pentru noi, dar şi să ştim că factorii implicaţi în acest proces variază de la un individ la altul. Sunt persoane pentru care 4-5 ore de somn sunt suficiente, în timp ce pentru altele e nevoie de 8-9. Problemele societăţii de astăzi ne reduc timpul de somn , astfel că tot mai mulţi oameni suferă din această cauză. Prevalenţa acestei tulburări este foarte ridicată în ţările din occident, însă şi noi mergem pe acelaşi drum.

Consecinţele lipsei de somn

Primele cercetări privind somnul au început în anii 70, iar studiile ulterioare au arătat care sunt consecinţele pe care le are lipsa somnului. Printre acestea obezitatea morbidă, diabetul, bolile neurologice sau cele imunologice. De asemenea, suntem mai predispuşi la răceli, la accidente din cauza coordonării proaste a vederii, pierdem ţesut cerebral, arătăm rău şi suntem mai neatractivi.

Parcalabu Liliana

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel