Din cuprinsul articolului
Mai sunt doar câteva ore până la sărbătoarea Învierii Domnului, iar Săptămâna Patimilor este plină de momente cu o încărcătură spirituală profundă. Dintre toate obiceiurile păstrate cu sfințenie de credincioșii ortodocși, unul dintre cele mai puternice și emoționante are loc în Vinerea Mare: trecerea pe sub masă, la finalul slujbei scoaterii Sfântului Epitaf.
Deși aparent un gest simplu, această tradiție veche are o simbolistică profundă și marchează unul dintre cele mai dureroase și, totodată, pline de speranță momente din calendarul religios: punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos.
Ce este Sfântul Epitaf și de ce este important?
Sfântul Epitaf – numit uneori și Plascenița sau Sfântul Aer – este o pânză brodată sau pictată care înfățișează trupul neînsuflețit al lui Iisus, așezat în mormânt. El este scos din altar și așezat pe o masă, simbolizând mormântul Domnului.
Slujba din Vinerea Mare, cunoscută drept Vecernia scoaterii Epitafului, adună an de an mii de credincioși în biserici. După ce Sfântul Epitaf este scos și așezat în mijlocul lăcașului de cult, are loc unul dintre cele mai emoționante momente ale Postului Mare: trecerea credincioșilor pe sub masă, în semn de smerenie, credință și reculegere.
Ce simbolizează trecerea pe sub masă?
Trecerea pe sub masa pe care este așezat Sfântul Epitaf nu este un simplu obicei, ci un ritual de mare încărcătură simbolică. Acest gest reprezintă intrarea în mormânt împreună cu Hristos, o participare spirituală la suferința, moartea și îngroparea Sa. Este un moment în care credinciosul își pleacă trupul și sufletul în fața jertfei supreme și își reafirmă speranța în Înviere.
Unii trec o singură dată, în semn de respect față de unicitatea jertfei lui Iisus, alții de trei ori, pentru a simboliza cele trei zile petrecute de Mântuitor în mormânt. Nu există o regulă strictă, iar tradițiile pot diferi de la o zonă la alta. Ceea ce contează cu adevărat este smerenia și sinceritatea cu care este făcut acest gest.
Trecerea pe sub masă se face în genunchi sau cu capul plecat, iar credincioșii își pot rosti în gând rugăciunile, cerând iertare, pace și binecuvântare. Se recomandă ca acest gest să fie făcut în liniște, cu reculegere, fără grabă și fără agitație. De multe ori, după acest moment, are loc și o altă tradiție cunoscută: înconjurarea bisericii de către preoți și credincioși, purtând Epitafurile în procesiune, asemenea unei îngropări simbolice a Domnului.
Un gest simplu, o semnificație eternă
Pentru mulți români, Vinerea Mare nu este doar o zi de post negru, ci și o zi a meditației, a credinței și a aducerii aminte. Trecerea pe sub masă nu este o superstiție, ci o invitație la introspecție, un moment în care fiecare își poate regăsi liniștea sufletească, speranța și credința în biruința binelui asupra răului, a vieții asupra morții.
În tăcerea bisericii, cu miros de tămâie și rugăciuni șoptite, acest obicei milenar continuă să fie viu – un pod între generații și un drum către lumina Învierii.
