luni, martie 30, 2026
10.6 C
București

Rogobete, semnal de alarmă: „Costurile combustibilului pentru ambulanţe, elicoptere, avioanele medicale încep să crească dramatic”

Pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, avertizează că prețurile majorate la carburanți provoacă probleme în alimentarea cu combustibil a autospecialelor de intervenție. Potrivit acestuia, „costurile combustibilului pentru ambulanţe, elicoptere, avioanele medicale încep să crească dramatic”.

Ministrul a mărturisit că cineva le-a spus cu uşoară aroganţă că pot lăsa maşinile acasă o zi, două, că nu se întâmplă nimic, dar el poate să spună sigur că nu poate lăsa ambulanţele în garaj iar costurile combustibilului pentru ambulanţe, elicoptere, avioanele medicale încep să crească dramatic, astfel că inacţiunea economică şi amânarea punerii în aplicare a deciziilor prezentate de Ministerul Energiei în curând vor pune o mare presiune pe sistemul de sănătate.

Citeste si…

”A fi ministrul Sănătăţii în România este una şi a fi ministrul Sănătăţii pentru România este cu totul altceva. În decembrie mi s-a pus în faţă o decizie şi anume că trebuie în foarte scurt timp, peste noapte, să găsim o formulă de calcul prin care veniturile personalului medical trebuie reduse cu 10%.

Motivul pentru care, astăzi, personalul medical nu are veniturile afectate, motivul pentru care astăzi nu au fost tăiate salariile medicilor şi asistentelor şi infirmierelor şi farmaciştilor şi întregului personal medical din sistemul de sănătate este că domnul preşedinte Sorin Grindeanu m-a susţinut în coaliţie şi ne-am opus, atât public cât şi administrativ în toate discuţiile avute, ca acest lucru să nu se întâmple” a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

Citeste si…

Rogobete
sursa foto: Alexandru Rogobete/Facebook

„Medicina nu se face cu mâinile goale”

Alexandru Rogobete a arătat că medicina nu se face cu mâinile goale, iar în contextul actual, indecizile fiscale şi economice cu privire la creşterea carburanţilor pun o oarecare presiune pe sistemul de sănătate pe care nu are cum să o ascundă.

”Zona de medicamente şi de consumabile medicale unde, vreau să sublinez încă o dată, nu suntem în momentul de faţă într-o criză, dar, tocmai din acest motiv, pentru că avem semnale internaţionale, la Ministerul Sănătăţii a fost organizat un grup de lucru interinstituţional, care monitorizează stocurile, semnalele, fluctuaţiile de preţ, posibilele discontinuităţi şi aşa mai departe.

Citeste si…

Însă, dacă cineva ne-a spus cu oarecare şi uşoară aroganţă că putem lăsa maşinile acasă o zi, două, că nu se întâmplă nimic, eu vă spun sigur că nu pot lăsa ambulanţele în garaj, una, două zile, pentru că nu se întâmplă nimic.

Costurile pentru combustibilul pentru ambulanţe, pentru elicoptere, pentru avioanele medicale încep să crească dramatic şi inacţiunea economică şi amânarea punerii în aplicare a deciziilor prezentate de Ministerul Energiei cred că în curând vor pune o mare presiune pe sistemul de sănătate”, a precizat Rogobete.

Citeste si…

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Fraudă record la farmacia Academiei Române: 11 milioane de lei din medicamente fictive în inventar

Un scandal de corupție de proporții lovește Centrul Medical...

Horoscopul săptămânii 30 martie – 5 aprilie 2026. ZODIILE care primesc ajutor de la astre

Potrivit astrologilor, horoscopul săptămânii 30 martie – 5 aprilie...

Alertă! România mai are medicamente doar pentru două luni de zile / Apel la evitarea achizițiilor excesive

În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, Patronatul Producătorilor Industriali...

Programe culturale şi servicii educaţionale în mai multe spitale din București

Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Schimbare pentru absolvenții de Medicină. Ministrul Sănătății face anunțul

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat o inițiativă menită...

Ministrul Sănătății pune perfuzii sistemului medical românesc: „Medicina nu se mai face cu mâinile goale”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susține că domeniul sănătăţii din...

Citește și