Sari la conținut

Rolul care i-a prevestit boala: „Mi-am jucat cancerul cu 11 ani înainte”

Actrița Eugenia Șerban, bolnavă de cancer, după ce a jucat un rol al unei femei care suferea de această boală cruntă. 11 ani mai târziu, a fost diagnosticată cu aceeași formă de neoplasm pe care îl avea personajul său. 

Între timp, Eugenia a luptat cu boala și a învins!

Eugenia Șerban descoperea, în aprilie 2019, la un control de rutină, că sunt probleme ginecologice. După analize amănunțite, în iunie s-a confirmat că este cancer. Ulterior, după o ecografie la sân, medicul i-a mai dat o veste îngrozitoare actriței: are și cancer la sân.

Eugenia Șerban a jucat rolul Renatei în serialele Inimă de țigan și Regina. Un personaj care timp de un an s-a luptat cu cancerul de sân, cel cu care a fost și ea diagnosticată 11 ani mai târziu.

”Un an de zile am jucat cancerul”

Actrița spune că i-a fost mult mai greu în rol decât în viața reală, atunci când a trebuit într-adevăr să se lupte cu boala cruntă.

”Eu mi-am jucat cancerul cu 11 ani înainte. Am jucat cancerul la sân cu 11 ani înainte. Într-unul din personajele celebre din viața mea, Renata din Inimă de țigan și din Regina.

Adică un an de zile am jucat cancerul. Pot să spun că abordarea, atunci când nu știam cu ce se mănâncă, a fost mult mai dură față de cum am reacționat atunci când mi s-a întâmplat. Eu am spus că această boală va pleca, pentru că trebuie să plece pentru că eu vreau să trăiesc.

M-am luptat cu ea parte în parte. Am zis că nu se poate. Motiv pentru care mă duc tot timpul la controale, e adevărat că fumez, dar fac toate controalele, îmi iau medicamentele. Nu fac excese, decât din munca mea„, a spus Eugenia Șerban în cadrul emisiunii Ego Life, prezentată de Dana Săvuică.

Cum a descoperit boala

Eugenia Șerban a povestit în premieră pentru VIVA!, acum doi ani, cum a aflat că are cancer.

„Anul trecut în luna aprilie a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, și așa au început investigațiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic. Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgență o ecografie de sân, în aceeași zi. A fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea, ziua în care am aflat că am și cancer la sân. Așa a început totul„, ne declara actrița în iunie 2020.

„Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor.

Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap… De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma. Dar, în această perioadă, am avut alături de mine oameni și prieteni minunați.

Tot în acel timp am fost plecată la Timișoara, pentru că era programat de mult spectacolul meu monolog „Spovedanie în fața luminii. Acolo, de fapt, am făcut toate RMN-urile și CT-urile, ca să nu se piardă timp.

Le mulțumesc, și pe această cale, doctorilor de la Timișoara care au fost alături de mine secundă de secundă. Când am acceptat? E greu de spus. Am avut nevoie de un timp, eu cu mine. Dar, la începutul lunii august, am ales să merg mai departe„, a mai povestit Eugenia Șerban pentru VIVA!.

Eugenia Șerban a luptat nu cu una, ci cu două forme de cancer și a învins! A avut tot timpul încredere în puterile ei, nu a încetat niciodată să creadă că se va face bine și iată că a mai primit o șansă la viață.

Eugenia Șerban nu doar că și-a reluat activitatea profesională, dar parcă a înflorit de când a câștigat lupta cu cancerul.

Eugenia Șerban vrea să revină la TV. Se bucură însă de sprijinul băiatului ei, care i-a fost aproape, în momentele grele: ‘Fiul meu este bine, mulțumesc de întrebare, este cu mine, a venit din străinătate, este ajutorul meu!’.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel