Din cuprinsul articolului
Una dintre cele mai mari provocări ale medicinei oncologice actuale este depistarea cancerului în stadiu cât mai incipient pentru că, diagnosticat la debut, cancerul are cele mai mari șanse de vindecare. Numărul de cancere este în creștere la nivel global: se estimează că în 2040 vor ajunge la 29,5 milioane.
În acest scop, în medicina modernă există diverse programe de screening, care includ examinări medicale, investigațiile imagistice precum ecografia, mamografia, colonoscopia, dar și analizele de laborator de bază, cum sunt hemoleucograma, VSH-ul, evaluarea transaminazelor, ureei, creatininei, sumarul de urină, dar și alte analize în funcție de vârstă, sex și alte situații medicale.
În ultima vreme, se vorbește foarte mult și de markerii tumorali și de valorile acestora. Markerii tumorali sunt substanțe secretate de tumori, dar și de alte celule în prezența tumorilor. Însă markerii tumorali cresc și în alte afecțiuni care nu înseamnă cancer. De aceea, medicii de laborator au câteva recomandări ferme în privința markerilor tumorali.
“Examenele clinice, coroborate cu metodele imagistice care pot pune în evidență tumorile, nu sunt suficiente în toate cazurile. Acestea pot pune în evidență tumori de minimum 1 cm, poate și mai mici cu ajutorul tomografiei și rezonanței magnetice.
Dar se consideră că o tumoră mică, de 1 cm, are peste 1 milion de celule tumorale care au ajuns și în sânge. Iar aici apare indicația analizelor medicale, în primul rând a celor de bază. Dacă un pacient are antecedente heredocolaterale (cancer în familie), trebuie să facă regulat investigații pentru anumite tipuri de cancer al căror risc poate fi moștenit de la părinți. Așa că facem analizele uzuale de sânge, iar apoi, în funcție de situație putem continua cu markerii.
Markerii tumorali sunt foarte buni, dar valoarea lor trebuie interpretată în context clinic, de către un medic, pentru ca pacienții să nu se sperie degeaba sau dimpotrivă, să stea prea liniștiți că nu e nimic”, explică dr. Ana-Maria Ciobanu, medic primar medicină de laborator.
Când sunt necesari markerii tumorali
Printre cei mai importanți markeri tumorali care pot fi sau nu asociați cu o tumoră malignă se numără PSA (antigenul specific prostatic), alfafetoproteina (asociat cu cancerele hepatice), CEA sau antigenul carcioembrionar (asociat cu cancerele colorectal, gastric, pancreatic, mamar, pulmonar, ovarian), CA19-9 (asociat cu cancerele pancreatice și gastrice) și CA 15-3 (folosit în cancerul mamar).
Un alt marker important este CA 125, asociat cu cancerul ovarian. “CA 125 este foarte bun ca screening pentru pacientele care au o tumoră la nivel ovarian, pentru a pune un diagnostic diferențiat între bening și malign. Când există antecedente heredocolaterale de cancer ovarian, se poate face o testare CA 125 la 6 luni-1 an, în funcție de recomandarea medicului, dar combinată cu o ecografie transvaginală.
Dacă ecografia transvaginală nu arată nimic, atunci nu este necesar acest marker. Orice ecografie care arată o suspiciune se corelează cu CA 125. CA 125 are o lipsă de sensibilitate pentru stadiul precoce al bolii: chiar dacă apare tumora în ecografia transvaginală, el poate să iasă negativ, dar medicul va ști că este ceva acolo și va ține pacienta sub observație.
Tumora ovariană se poate vedea mai repede la ecograf decât crește markerul. Altfel, nu-l folosim singur ca screening pentru că valoarea lui crește și în timpul menstruației, în primul trimestru de sarcină, în afecțiunile benigne genitale gen fibromatoză, endometrioză, boli inflamatorii pelvine, în afecțiuni non-ginecologice, pancreatice, hepatite, ciroze, insuficiență renală, boli autoimune. Deci trebuie să-l corelăm cu alte teste și investigații”, argumentează specialistul.
Aceeași situație este remarcată de medic în cazul multor markeri tumorali: aceștia pot avea valori modificate și în alte situații care nu înseamnă cancer, precum inflamația sau o afecțiune benignă.
Tocmai de aceea, valoarea markerilor trebuie interpretată de un medic specialist și trebuie corelată cu alte teste precum examinările clinice și investigațiile imagistice. Deși ar fi ideal ca un marker să pună în evidență un cancer în stadiu incipient, acest lucru nu este posibil în toate cazurile.
Dacă în screeningul pentru cancer, markerii tumorali trebuie interpretați și în contextul altor examinări medicale, la pacienții diagnosticați cu cancer, markerii se folosesc în scopul monitorizării evoluției cazurilor respective.
