Categories: Ştiri sănătate

Român, infectat cu un virus care face ravagii în Grecia. Cu ce simptome a ajuns la spital

Un român din Iași a a ajuns la spital, infectat cu un virusul West Nile. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat, joi, că pacientul s-a prezentat la spital cu febră de 39 de grade, cefalee şi simptome clinice de meningită.

Bărbatul provine din zona rurală şi le-a precizat medicilor că nu a călătorit în străinătate.

Potrivit medicului Florin Roşu, în urma examenelor medicale au fost depistaţi anticorpii specifici infestării cu virusul West Nile.

Medicii atrag atenția

„Cazul pacientului a fost unul complex. Vârsta înaintată, comorbiditatea dată de neoplasm de colon operat, simptomele pe care le prezenta, toate reprezentau riscuri importante. Bărbatul a fost supus tratamentului specific şi monitorizat 24 din 24 de ore de echipa medicală. După zece zile de spitalizare analizele arată că a trecut prin boală şi este în afara oricărui pericol. Putem spune că a fost norocos”, a afirmat medicul Florin Roşu, potrivit stirileprotv.

Medicul ieşean a atras atenţia că este indicat ca oamenii să se adreseze medicilor specialişti imediat ce apar primele simptome.

„Atragem atenţia populaţiei asupra unui fapt îngrijorător pe care nu l-am regăsit doar în acest caz. Pacienţii se adresează medicilor specialişti după mai multe zile în care dezvoltă simptome. În acest caz, bărbatul a stat mai bine de o săptămână la domiciliu cu automedicaţie, în condiţile în care a prezentat febră de peste 39 de grade mai multe zile. Motivul pentru care s-a adresat spitalului nostru este că starea febrilă persista.

Vă rugăm să nu neglijaţi modificări ale stării de sănătate. Luaţi legătura cu medicul de familie sau medicului specialist, singurii care pot lua decizii în cunoştinţă de cauză atunci când este vorba de probleme de sănătate”, a adăugat managerul spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Florin Roşu.

Potrivit medicului Florin Roşu, este primul caz de infectare cu virusul West Nile înregistrat anul acesta la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Zeci de cazuri de infectare cu West Nile în Grecia

În Grecia, condiţiile meteo din ultima vreme au favorizat înmulţirea cazurilor de infectare cu virusul West Nile.

În această vară au fost raportate 87 de îmbolnăviri, dintre care 27 în ultima săptămână, precum şi 5 decese. Pacienții infectați cu West Nile aveau vârste de peste 70 de ani şi moartea lor a fost influențată de comorbidități, potrivit radiocluj.ro.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

8 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

9 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

9 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

10 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

10 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia