Sari la conținut

Romania se confrunta cu un nou val de infectări cu noul virus. „Putem să ne apărăm”

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cresc din nou cazurile de COVID. Au fost raportate peste 7.600 de noi infectări au fost raportate ieri. Bilanţul este cel mai mare de la începutul primăverii, când valul anterior de infectări era pe sfârşite. Şi numărul celor internaţi este în creştere accelerată, cu peste 50% de la o săptămână la alta.

Romania se confrunta cu un nou val de infectări cu noul virus. „Putem să ne apărăm”

În prezent sunt peste 2.200 de pacienţi COVID-19 în secţiile spitalelor, 136 la terapie intensivă, iar în 24 de ore s-au mai înregistrat nouă decese asociate.

Măsurile de prevenție rămân valabile

Preşedinta Societăţii Române de Epidemiologie, doctor Doina Azoicăi, a subliniat că toate măsurile cunoscute deja de prevenire a îmbolnăvirii rămân valabile şi sunt insistent recomandate.

„Putem să ne apărăm evitând marile aglomerații, purtând mască inclusiv în mijloacele de transport în comun, în supermarketuri. Aeroportul care este un punct foarte circulat și foarte aglomerat și, bineînțeles, aș reaminti, vaccinarea… este verificat faptul că totuși vaccinarea reduce riscul formelor grave sau riscul mortalității”, a declarat Doina Azoicăi.

Specialiștii spun că actualul val este generat de de o subvariantă Omicron a coronovirusului care se transmite mult mai ușor și care poate ocoli în mare măsură protecția obținută în urma trecerii prin boală, dar și pe cea dată de vaccinurile disponibile în prezent.

Trei milioane de cazuri noi, în Europa

În general nu este vorba de forme grave de infectare. Între timp, directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Kluge, îi avertizează că Europa trebuie să acționeze acum sau riscă să fie obligată să ia măsuri anti-COVID mai dure, până la sfârșitul acestui an.

Kluge atrage atenția că acest nou val ar putea duce la supraaglomerarea spitalelor în toamnă și iarnă. Aproape trei milioane de cazuri noi au fost raportate săptămâna trecută în Europa. Numărul internărilor în spitale s-a dublat față de intervalul anterior și se înregistrează săptămânal aproape 3.000 de decese asociate COVID-19, potrivit RRA.

BILANȚ COVID

Ieri, 19 iulie 2022, pe teritorul României au fost înregistrate 7.658 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, la 28.100 de teste efectuate. În același interval, au fost raportate 9 decese, iar la Terapie Intensivă sunt internați 136 de pacienți.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel