joi, august 5, 2021

Ce boli poate cauza poluarea pe termen lung. România, somată de CE să monitorizeze corect poluarea.

Potrivit Eurostat, România este pe locul trei în Uniunea Europeană la poluare, după Bulgaria şi Polonia.

Agenţia Europeană de Mediu ne transmite că, în fiecare an, pentru 25 de mii de români, aerul toxic pe care-l respiră e fatal.

România, somată de CE să monitorizeze corect poluarea

În toamna anului trecut, Comisia Europeană a amenințat România cu judecata şi i-a dat două luni la dispoziţie să rezolve problema. Cu toate acestea, în faţa avertismentelor transmise de medici, de Agenţia Europeană de Mediu şi OMS, România a rămas impasibilă la efectele poluării.

Problema este, însă, mult mai complicată. Românii nu prea știu ce respiră, din cauza numărului insuficient de staţii de monitorizare

a calităţii aerului. În ciuda faptului că autorităţile admit că au o problemă şi promit să mai facă trei, tot opt staţii aveam şi în 2020.

O staţie de monitorizare costă 300 de mii de euro. Oficialii se laudă că le-au dotat cu aparatură de ultimă generaţie. În ciuda aparaturii moderne, problema constă în faptul că, dacă nu există suficiente stații de monitorizare a calității aerului, nu vom afla niciodată cât de toxic e aerul, mai ales în Bucureşti.

Cel mai prost stăm la numărul staţiilor care monitorizează traficul, având doar două în toată Capitala, în condiţiile în care maşinile generează

60% din poluare. Procedura de infringement ne obligă teoretic la transparenţă, dar durează ani ca să ajungem la judecată, aşa că riscul ca autorităţile să se lase, iar, pe tânjală sunt mari.

Ce boli poate cauza poluarea pe termen lung

Aerul poluat este un duşman invizibil, mai ales pentru pacienţii cu astm şi pentru cei care au boli de plămâni sau cardiovasculare.

„Aceste particule poluante care pătrund la nivelul căilor aeriene determină inflamaţia locală care favorizează infecția SARS CoV-2, favorizează apariția tuberculozei, pe termen mediu aș spune.

Dar pe termen lung poate

duce la apariția unor procese neoplazice, adică la apariţia cancerului pulmonar. Ajung în sânge şi determină reacţii inflamatorii, pentru că sunt particule străine organismului, în diverse organe: cord, creier”, a spus Beatrice Mahler, managerul Institutului “Marius Nasta” din Capitală, potrivit Antena 3.

Ultimele stiri

Parteneri