Sari la conținut

România va aduce din Cuba celebrul vaccin anti-cancer

Cuba se bucură încă din 2011 de un vaccin revoluționar pentru tratarea cancerului pulmonar. În urma semnării unui act de colaborare cu Cuba, țara noastră urmează să ofere și pacienților români acest vaccin.

Documentul aprobat de Guvernul României prevede colaborarea între ţara nostră şi Cuba pentru asistenţă medicală, servicii de sănătate publică, prevenirea unor boli, printre care şi cancerul, dar şi autorizarea unor medicamente potrivit Observatornews.ro.

Într-un studiu clinic efectuat pe bolnavi de cancer la plămâni, vaccinul Cimavax a fost eficient pentru pacienţii de până în 60 de ani.

„Acceptul de a aduce în România antidotul pentru cancer şi mai mult, să se accepte ca în România să fie produs. Am cerut în primă fază să ni se spună exact dacă au nevoie de un număr de doctori în plus, anumite materii prime pe care ei le folosesc, să ai un anumit număr de câteva zeci de mii de doze în România. Au fost de acord”, spune Orlando Teodorovici, fost ministru al Finanţelor. „Exista posibilitatea importului de know-how, adică să-l producem noi, noi fiind ţară membră UE. Iar vizavi de import, se putea discuta cu Agenţia Europeană”, explică Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii.

Cancerul de plămâni, cel mai răspândit în România

În România sunt diagnosticate în fiecare an peste 45.000 de cazuri noi de cancer pulmonar. Maladia ocupă primul loc, cu 20% din numărul total de cancere din România.

Cimavax este atât tratament, cât şi vaccin pentru cancerul de plămâni. Acesta a fost produs în Cuba, în urma unor cercetări de 25 de ani şi este gratuit pentru cubanezi din 2011, potrivit Huffington Post.

Cuba este cunoscută pentru ţigările de calitate, iar cancerul de plămâni este a patra cauză de mortalitate la cubanezi. În România, cancerul de plămâni reprezintă cel mai răspândit tip de cancer la bărbaţi, cu peste 9.000 din cele peste 11.000 de cazuri noi diagnosticate în fiecare an. Numărul cazurilor de cancer pulmonar la femei este în creştere, conform Societăţii Române de Cancer.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel