Sari la conținut

România va rămâne o țară fără medici, dacă guvernanții nu le majorează salariile

violeta-fotache_evzCât de nesimțitor trebuie să fii, ca om aflat la putere, ca să lași la marginea societății, din punct de vedere financiar, tocmai pe cei care îți asigură sănătatea generațiilor prezente și viitoare de cetățeni ai țării tale?

Violeta Fotache

Este o întrebare care poate fi pusă, la fel de bine, oricărui român care nu și-a tras de mânecă reprezentantul din Parlament ori pe cel
din administrația locală: „Stimabile, avem nevoie de medici, de asistente, de infirmiere. Ce faci ca să îi păstrezi în țară? Ce soluții ai dumneata, pe care te-am ales în funcție, ca să crești veniturile cadrelor medicale, să le pui la dispoziție ustensile și aparatură modernă cu care aceștia să ne poată îngriji pe noi, ca pacienți, așa cum avem dreptul: la standard european, de înaltă calificare?!”. Este o întrebare pe care o putem formula la adresa oricărui român care nu s-a solidarizat cu multele proteste ale sindicaliștilor din Sănătate ori din Educație (că nici profesorii nu o duc mai bine în România), derulate de-a lungul celor 25 de ani care au trecut de la eliberarea de sub jugul comunist.
Oamenii simpli s-au revoltat, de regulă, în interiorul caselor lor. Cel mult, au comentat cu vecinii sau cu prietenii și mulți au ales să nu se mai prezinte la vot, crezând că așa îi sancționează pe cei care suferă de nesimțire, când, de fapt, gestul lor înseamnă mai degrabă ignorarea situațiilor grave care au stat la baza renunțării la exercitarea dreptului democratic de a vota. Fiecare dintre noi avem, la un moment dat, probleme de sănătate. Și mulți dintre dumneavoastră, cititorii noștri, v-ați plâns că trebuie să dați atenții când vă duceți la medic și că n-aveți de unde da, cu așa viață grea. Dar câți dintre dumneavoastră ați ieșit în stradă, să vă alăturați mitingurilor sindicatelor din Sănătate, din Educație? Câți dintre dumneavoastră ați replicat democratic pentru a îi taxa pe cei care ne conduc și care, cu uluitoare NESIMȚIRE își fac lor parte mai întâi, dânduși salarii și pensii uriașe?! Câți ați strigat în gura mare: măriți salariile medicilor și profesorilor? Prea puțin! Așa că, astăzi, România riscă să ajungă o țară fără medici și cadre medicale, pentru că au fost și sunt umiliți la ei acasă. Ceea ce se va traduce prin creșterea mortalității.
Treziți-vă, până când nu e prea târziu!

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel