miercuri, septembrie 23, 2020

Cel mai vârstnic bărbat din lume e român și locuiește la București. Dumitru Comănescu are 111 ani și 7 luni și a stabilit un record ca fiind cel mai în vârstă bărbat din lume, potrivit The Gerontology Research Group. 

Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi”, e declarația reprezentanșilor Centrului pentru Seniori al Municipiului București.

Citește și:

Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Sișeşti. La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei cei mai vârstnici bărbaţi în viaţă din lume erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) şi românul Dumitru Comănescu (născut pe 8 noiembrie 1908). În numai câteva luni atât japonezul, cât şi centenarul din Marea Britanie s-au stins din viaţă – acesta din urmă chiar joi, fiind bolnav de cancer.

Citește și:

“Dragii mei, am primit cu emoţie vestea cea mare, dar în primul rând aş vrea să transmit condoleanţe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat şi binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume şi să reprezint România la cel mai înalt nivel!” a transmis bărbatul.

Parteneri