vineri, martie 13, 2026
7.3 C
București

Rugăciune puternică adresată Sfintei Parascheva. Face minuni dacă e spusă astăzi

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu.

O rugăciune pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, spusă de din tot sufletul, cu mare credință, ne ajută enorm în viață.

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.

Sursa: otodoxia.me.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 16-22 martie. Zodia care primește un semn puternic din partea destinului

Săptămâna 16–22 martie aduce una dintre cele mai dinamice...

Semnele din gură care pot anunța un cancer de colon. Dentist: „Nu ar trebui ignorate”

Unele probleme aparent banale din cavitatea bucală ar putea...

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

Medicul Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean de Urgență Timișoara și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Postul Paștelui 2026, un exercițiu de echilibru interior. Uite cum îți vindecă mintea și sufletul

Postul Paștelui rămâne un exercițiu esențial de echilibru interior....

Ramadanul 2026 se apropie. Ce este această sărbătoare și de ce este importantă

Considerată o perioadă unică din an, Ramadanul transformă viața...

Citește și