Categories: Stil de viaţă

Rugăciune puternică de protecție. O spui și tot ce e rău stă departe de tine

Atunci când te simți fără puteri sau fără vlagă și simți că gândurile negre îți dau târcoale, există o rugăciune foarte puternică, de protecție, care te poate ajuta să treci cu bine peste obstacolele din viața ta. Este rugăciunea de dimineață a Stareților de la Optina, care funcționează foarte bine, mai ales dacă o spui din suflet. 

Rugăciunea Stareților de la Optina nu este foarte cunoscută, dar este incredibil de folositoare celor care trec prin clipe mai grele sau care vor să se protejeze de prezența gândurilor negre și a altor lucruri negative. Optina este cea mai cunoscută vatră duhovniceasă a Rusiei, de la începutul secolului al XIX-lea, stareții din cadrul ei fiind considerați mari povățuitori ai Rusiei și ai lumii la momentul respectiv. Se spune că această rugăciune este una dintre cele mai frumoase și cele mai puternice rugăciuni de protecție. Ea se spune de dimineață, iar efectul ei durează întreaga zi:

Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta. Continuarea pe elli.ro.

Recent Posts

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

5 minute ago

Băutura miraculoasă care curăță colonul de toate toxinele

Sindromul intestinului iritabil, constipație cronică, permeabilitate intestinală crescută, colon iritabil - sunt câteva dintre problemele…

35 de minute ago

ANM anunţă fenomene EXTREME în luna MAI. PROGNOZA meteo detaliată

Potrivit meteorologilor AccuWeather, luna mai aduce o prognoză meteo atipică, împotriva curentului din ultimele luni.…

o oră ago

Horoscopul BANILOR pentru luna mai 2024. ZODIA care trage lozul câştigător

Astrele au veşti bune pentru majoritatea nativilor. Luna mai va aduce bani, bucurie și noroc pentru…

2 ore ago

Boala care macină oasele poate fi descoperită cu 8 ani înainte

Un test de sânge a reușit să estimeze cu succes osteoartrita genunchiului cu cel puțin…

2 ore ago

Sfaturi de la cardiologi: Acestea sunt cele 9 alimente care purifică vasele de sânge

Sfaturi de la experți! Vasele de sânge joacă un rol foarte important în organism. Ei…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia