Sari la conținut

Rugăciune puternică pentru îndeplinirea dorințelor. Se rostește 9 JOI la rând

rugaciune
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
rugaciune

Rugăciunea puternică care se rostește 9 JOI la rând. Se spune că îndeplinește toate dorințele dacă o spui cu credință în suflet.

„O, sfântă apărătoare a celor aflați la mare nevoie, tu, care străluceşti precum steaua speranței în bezna întunericului, binecuvântată Sfântă Rita, oglinda vie a harului lui Dumnezeu, exemplu de răbdare şi tărie, model al tuturor etapelor vieții!

Alătur voința mea celei a lui Dumnezeu, grație Mântuitorului Iisus Hristos, care a îndurat purtarea coroanei de spini și căruia tu i-ai fost alături zi de zi.

Mijlocește tu, cu harurile și virtuțile tale, ruga mea către Sfânta Fecioară Maria, ca să îmi asculte durerea întru slava lui Dumnezeu și sfințirea mea.

Îndrumă-mă și arată-mi calea cea bună, o, sfântă protectoare şi susținătoare a celor aflați la necaz, să pot obține iertarea păcatelor, perseverență, puterea de a păși cu curaj, bunătate și răbdare pe calea vieții. [Acum se spune dorința.]

Sfântă Rita, avocata imposibilului, roagă-te pentru noi! Sfântă Rita, avocata celor neajutorați, roagă-te pentru noi! Ajută-mă, Sfântă Rita! Roagă-te pentru mine, ca prin tine să-mi crească iubirea pentru Hristos şi pentru crucea Sa”, este rugăciunea puternică pentru îndeplinirea dorințelor, potrivit Realitatea.

Rugăciunea de joi a părintelui Arsenie Boca

Arsenie Boca rostea această rugăciune în fiecare zi de joi. Dacă este citită săptămânal, se spune că îți va merge bine toată ziua și vei avea o zi armonioasă.

„Preasfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul Tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte.

Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos.

Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește.

Că binecuvântată ești de toate neamurile, preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor.

Amin!”

 

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel