Categories: Ştiri sănătate

S-a vaccinat anti-covid la aproape 100 de ani! „Se poate ajunge la această vârstă prin liniște sufletească și ponderare în tot ceea ce faceți”

S-a vaccinat anti-covid la aproape 100 de ani! „Se poate ajunge la această vârstă prin liniște sufletească și ponderare în tot ceea ce faceți”.

Octavian Leru are de 99 de ani și este președintele de onoare al Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Acesta a fost general în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și luni, 18 ianuarie 2021, s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

S-a vaccinat anti-covid la aproape 100 de ani!

„La onorabila vârstă de aproape 100 de ani, președintele de onoare al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, general-locotenent (rtr.) Octavian Leru, s-a vaccinat luni, 18 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, împotriva COVID-19.
„Să învățați, iar în viață să faceți ceea ce vă place. Să vă alegeți meseria pe care o doriți și să munciți. Altfel, este rău și pentru voi, dar mai ales pentru cei cu care lucrați. Să știți că se poate ajunge la această vârstă prin liniște sufletească și ponderare în tot ceea ce faceți.” – general-locotenent (rtr.) Octavian Leru, absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie și veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial cu Regimentul 4 Artilerie Grea
Printr-un gest de camaraderie și respect, personalul activ din Ministerul Apărării Naționale va da întâietate veteranilor de război, răniților în teatrele de operații, pensionarilor militari cu vârste de peste 65 de ani și celor cu boli cronice.
Vă mulțumim și vă transmitem multă sănătate, domnule general!”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială RO vaccinare.

 

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

3 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

3 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

4 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

4 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

5 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

5 ore ago

Citeste si: