luni, februarie 23, 2026
3.9 C
București

S-a descoperit o metodă de regenerare a dinților care ar putea falimenta stomatologii

Cercetătorii de la Universitatea Harvard susțin că au descoperit o nouă modalitate de creștere a unor părți din dinți folosindu-se de un instrument mai puțin obișnuit: laserul.

Scăpăm de plombe și coroane

Într-un nou studiu, publicat în Science Translational Medicine, cercetătorul Praveen Arany și colegii lui au detaliat cum au concentrat lumina laser pentru a stimuala creșterea dentinei pierdute. Medicii susțin că dacă terapia se va dovedi eficientă la oameni, va elimina nevoia de coroane, plombe și alte operații complexe pe viitor.

Citeste si…

Noua metodă de tratament se bazează pe o proteină numită TGF-beta, care este un factor de creştere. Sub influenţa luminii laser, această proteină s-a modificat şi a stimulat creşterea celulelor stem din dentină.

Spre deosebire de alte experimente care se bazau pe stimularea celelor stem, acesta nu presupune introducerea unor celule străine sau a unor proteine de creştere din afara corpului pacientului.

Dinții „cresc” în 12 săptămâni

După cum explică David Mooney, de la Universitatea Harvard, nu căldura laserului stimulează regenerarea dentinei, ci energia fotonilor, adică lumina.

Când lumina este concentrată pe dentină, fotonii ajung în ţesut şi activează automat moleculele numite ROS (reactive oxygen species). La rândul lor, acestea stimulează proteina TGF-beta, care duce la regenerarea dentinei.

Citeste si…

Pentru a fi eficient, laserul trebuie programat la o anumită intensitate luminoasă şi nu trebuie să genereze căldură. Prea puţină lumină nu va avea efect, iar prea multă ar distruge dintele.

În cadrul experimentului pe cobai, creşterea dentinei a fost observată după 12 săptămâni de la tratamentul cu laser.

Array crede că noua metodă ar putea înlocui procedurile clasice stomatologice, cum sunt plombele sau lucrările pe canalele dentare, care sunt uneori dureroase. Zona distrusă a dintelui ar putea fi regenarată, spune el.

Citeste si…

De asemenea, terapia cu laser ar putea fi eficientă în cazul sensibilităţii dentare şi al dinţilor afectaţi de retragerea gingiilor, care sunt mai sensibili, pentru că au rădăcina expusă.

Mai mult, cercetătorii spun că proteina TGF-beta se regăseşte şi în alte ţesuturi, inclusiv în piele şi oase, deci terapia cu laser ar putea fi utilă şi pentru a stimularea creşterea unor ţesuturi.

O tehnică mai bună decât implantarea de celule stem

Numeroase studii s-au concentrat pe stimularea celulelor stem pentru a ajuta la regenerare tesuturilor, dar cele mai multe tehnici s-au axat pe reintroducerea unor celule stem deja recoltate. Cu acestă nouă formă de terapie cu laser, singurul factor extern care este introdus este lumina, care activeză proteina TGF-beta ce există deja în corp.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ajutor de deces 2026: câți bani se acordă și cine poate primi sprijinul financiar

Cuantumul ajutorului de deces acordat prin sistemul public de...

Avertismentul lui Zelenski: Putin „ a început deja Al Treilea Război Mondial”

Avertismentul lui Zelenski despre Al Treilea Război Mondial. Într-un...

Postul Paștelui 2026, un exercițiu de echilibru interior. Uite cum îți vindecă mintea și sufletul

Postul Paștelui rămâne un exercițiu esențial de echilibru interior....

Situație de infarct în Mexic după uciderea șefului de cartel: mașini incendiate și blocaje pe autostradă

Șeful cartelului mexican Jalisco Nueva Generación (CJNG), cunoscut drept...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Medicamentul-minune care promite să regenereze dinții pierduți

Cercetătorii japonezi încearcă să reactiveze mugurii dentari „adormiți” prin...

Citește și