Sari la conținut

Salata boeuf, sarmalele și cârnații, cele mai periculoase pentru stomacul, pancreasul sau colecistul nostru. Cum ne înfruptăm din bunătăți fără să ajungem la urgențe?

Iarna este anotimpul în care se testează la maximum capacitatea noastră de apărare și răspuns la bolile cu specific de sezon, în special pentru grupele de vârstă extreme, copiii și vârstnicii. De aceea, pentru a ne bucura de sărbători cum se cuvine, trebuie să respectăm recomandările doctorilor, să ne ferim de excese de orice fel și, nu în ultimul rând, să gândim pozitiv.

O bună imunitate se dobândește printr-un echilibru în dietă (alimente imunoprotectoare, cât mai multe și mai variate), alături de câteva reguli de bază ce trebuie învățate de la cele mai fragede vârste și aplicate până la cele mai înaintate. Să urmărim astfel: odihna corespunzătoare, igiena corectă, lipsa expunerii la noxe (fumatul activ sau pasiv, consumul de alcool), evitarea tratamentelor agresive și repetate cu antibiotice, mișcare cât mai multă în aer liber și evitarea spațiilor închise și a sedentarismului prelungit.”, explică Luminița Florea, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, Centrul Medical ProVita – Diagnostic și tratament.

Pentru a ne bucura de activitățile de iarnă (schiat, patinaj, ieșirile în zăpadă) și pentru a permite organismului să răspundă corect la schimbările de temperatură, precum și la atacurile virale și bacteriene, trebuie să ținem cont de câteva sfaturi. Specialistul ne îndeamnă să alegem în primul rând alimente cu valoare nutritivă mare, care aduc un aport proteic de bună calitate (carne albă slabă, pește și derivate, ouă, lactate și brânzeturi cu aport mediu de grăsime în locul cărnii roșii sau bogată în grăsimi, procesate). Să optăm pentru alimente cu glucide integrale, nerafinate, care dau un aport energetic de durată, în locul glucidelor rafinate, a alimentelor bogate în făinuri albe și zahăr, precum și grăsimi naturale cardio-protectoare din uleiuri vegetale și oleaginoase în locul grăsimilor animale, a derivatelor de tip tocături grase și intens procesate. Nu în ultimul rând, să includem surse bogate în vitamine, minerale și fibre: fructe și legume din abundență, cât mai crude, nepregătite termic sau chimic. Astfel, nu mai avem nevoie de alte suplimente nutritive, oferindu-i organismului necesarul pentru anotimpul rece, inclusiv pentru efortul fizic de sezon.

Sărbătorile vin cu obiceiuri multe și frumoase, obiceiuri care se regăsesc din plin și în belșugul gastronomic al meselor de sărbătoare, pe care nu trebuie să le transformăm însă într-o amenințare la sănătatea noastră. De aceea, fără să renunțăm la tradiții, putem adapta aceste rețete, să le facem mai dietetice și mai prietenoase.

Cele mai periculoase alimente pentru stomacul, pancreasul sau colecistul nostru sunt: salata boeuf, sarmalele, friptura de porc, cârnații din carne de porc sau ouăle umplute. Putem alege ingrediente mai dietetice (o maioneză mai ușoară, o carne mai slabă), metode de preparare mai potrivite (gătitul la cuptor sau grătar, în loc de prăjit) și să le consumăm cât mai simplu, cu salată din belșug și fără pâine, cartofi sau orez. Să nu uităm de tradiționalul cozonac, pe care este indicat să îl consumăm la masa de dimineață, împreună cu o cană de lapte/ ceai/ cafea, fără alte alimente.” adaugă dr. Luminița Florea.

Deși există o puternică asociere a sărbătorilor cu relaxarea și buna dispoziție, pentru multe persoane ele reprezintă de fapt un moment dificil, în această perioadă confruntându-se mai mult decât în restul anului cu gânduri și emoții negative sau depresii.

Apropierea sărbătorilor, presiunea socială, așteptările personale sau ale familiei, dificultățile financiare pot reprezenta un stres suplimentar, agravând starea noastră psihică. Pentru a depăși aceste momente trebuie să ne concentrăm pe lucrurile pozitive din viața noastră, acelea care funcționează. Gândirea pozitivă poate duce la găsirea de soluții, la rezolvarea concretă a problemelor și la a obține ceea ce ne dorim. Este mult mai profitabil să ne propunem ce să facem, ce vrem să obținem, decât să ne gândim la ce să nu facem, ce nu vrem, ce nu avem.

Să dăruim bunătate, răbdare și înțelegere pentru cele mai frumoase sărbători!”, adaugă dr. Alexandra Siru, psiholog, Centrul Medical ProVita – Diagnostic și tratament.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel