Sari la conținut

Salma Hayek a dezvăluit cu ce produse naturale își îngrijește pielea și părul la 51 de ani. ”Bunica mea m-a învățat”

Salma Hayek a dezvăluit ce ritualuri de frumusețe o ajută să se mențină tânără și frumoasă la 51 de ani, pentru New York Times. 

Regula numărul unu pentru Hayek este să își curețe fața seara. „Nu îmi curăț pielea dimineața!”, a declarat aceasta pentru New York Times. „Bunica mea m-a învățat că noaptea pielea își înlocuiește toate substanțele pe care le-a pierdut în timpul zilei.”

Potrivit actriței, în ritualul zilnic de înfrumusețare, cu cât folosești mai puține produse, cu atât rezultatul va fi mai benefic. Pentru Hayek, „less is more” este o filozofie de viață când vine vorba de frumusețe.

Atunci când folosește produse de înfrumusețare, actrița încearcă să le aleagă pe cele naturale. „Dimineața folosesc apa de trandafiri, înainte de a aplica crema hidratantă. Seara apelez la un ulei de cocos pe post de demachiant și la apa de trandafiri pentru a curăța în profunzime.” a povestit pentru NYT.

Un lucru pe care Salma Hayek nu îl face niciodată? Nu exfoliază mai mult decât este cazul! „Exfolierea pielii vă face să arătați bine pe termen scurt, dar nu cred că este de durată” – a spus actrița pentru New York Times.

Diva preferă să exfolieze mai rar și niciodată nu folosește un produs fără ulei sau seruri: „Voi folosi o combinație de seruri și uleiuri, de care pielea mea va avea nevoie în acea zi.”

Într-o zi obișnuită, ea aplica un strat subțire de fond de ten și folosește rujul ei preferat atât pentru buze, cât și pentru pomeți. Cu ajutorul acestuia, obține o nuanță intensă pe buze și un ton trandafiriu și natural la nivelul obrajilor.

O regulă pe care Hayek o urmează cu strictețe? „Lasă-ți părul să fie el însuși”. Motivul pentru care Salma Hayek are un păr strălucitor, sănătos și bogat este modul în care îl tratează. Sau, mai bine zis, nu îl tratează, pentru că, rareori alege să facă o schimbare în materie de coafură sau să folosească produse de styling: „Părul meu este curat, creț și dezordonat atunci când nu lucrez.”

Pentru mai multa hidratare și strălucire, Hayek apelează la un ulei hrănitor pentru păr și îl prinde cu un elastic.

Mai mult decât atât, Hayek nu își vopsește părul: „E culoarea mea naturală și sunt firele mele naturale albe” a spus ea. „Unul dintre motivele pentru care nu îmi vopsesc părul este că nu am răbdare. Nu vreau să-mi petrec ce mi-a mai rămas din tinerețe pretinzând că sunt mai tânără, în loc să mă bucur de viață!”

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel